IPP: În patru luni s-au trimis instanțelor 3907 notificări de dare în plată
Telex » Știri 5 octombrie 2016
În primele patru luni de la intrarea în vigoare a Legii dării în plată, pe rolul instanţelor s-au înregistrat 3.907 notificări de dare în plată, 2.634 de contestaţii şi 174 de excepţii de neconstituţionalitate, a declarat astăzi directorul Institutului de Politici Publice (IPP), Elena Tudose, cu prilejul prezentării studiului „Efectele Legii privind darea în plată la patru luni de la adoptare”.
Reamintim că Legea dării în plată a intrat în vigoare la 13 mai şi permite clienţilor care au luat credite imobiliare să scape de orice datorie faţă de bancă dacă cedează imobilul cu care s-a garantat creditul către finanţator.
Mai mulţi specialişti în drept prezenţi la dezbatere au susţinut că Legea dării în plată favorizează anumite categorii de persoane, beneficiarii reali nefiind cei care au probleme reale de solvabilitate. „Majoritatea creditelor pentru care se apelează la darea în plată nu au întârzieri la plata ratelor. 10% dintre debitori au cel puţin două imobile. Există un trend în creştere de a da în plată terenuri”, a afirmat Elena Tudose.
Potrivit datelor prezentate de IPP, 6% dintre debitori notifică instanţele pentru terenuri, în timp ce 15-20% dintre notificări sunt pentru a doua locuinţă. Pe de altă parte, 40% dintre notificări nu sunt pentru creditele care au restanţe la plata ratelor, iar 17% dintre creditele notificate sunt de peste 100.000 euro. Statisticile prezentate de IPP arată că o treime dintre notificări nu sunt conforme cerinţelor legii, altele „sunt folosite ca tactici de negociere în relaţia cu banca” sau imobilele date în plată sunt în stare de degradare avansată. „Opinia noastră, la patru luni de la adoptarea legii, este că darea în plată îngreunează situaţia locativă, în special a tinerilor, cărora li se blochează accesul la locuinţă. Pe de altă parte, poate stimula o creştere exponenţială a chiriilor. Darea în plată nu va mai stimula construcţia de locuinţe noi”, a mai spus directorul IPP.
(Sursa: News.ro)
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia