Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
ISF: Piaţa asigurărilor are 37.748 de consultanţi de profil

ISF: Piața asigurărilor are 37.748 de consultanți de profil

Telex » Știri 20 februarie 2020  

În piaţa asigurărilor există 37.748 de distribuitori de produse de asigurare şi/sau reasigurare, care au devenit, după îndeplinirea cerinţelor de formare profesională, specialişti în intermedierea asigurărilor, potrivit unui comunicat al Institutului de Studii Financiare (ISF), citat de Agerpres. „Începând cu 15 februarie 2020, odată cu marcarea finalizării unei etape importante în aplicarea Legii nr. 236/2018 care transpune Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului privind distribuţia de asigurări, în piaţa asigurărilor există 37.748 de distribuitori de produse de asigurare şi/sau reasigurare, care au devenit, după îndeplinirea cerinţelor de formare profesională, specialişti în intermedierea asigurărilor, în consultanţă pentru clienţii lor. Astfel, clienţii vor putea avea parte de servicii de o calitate mai ridicată, personalizate nevoilor lor”, se precizează în comunicat.

Potrivit preşedintelui ISF, Călin Rangu, distribuitorii sunt punctul central al sistemului asigurărilor, activitatea lor dând încredere în sistem, realizând educaţie financiară şi servind nevoilor de siguranţă financiară ale clienţilor. „Institutul de Studii Financiare s-a implicat alături de membrii săi la construirea unui sistem european de formare profesională, sincronizat cu reţeaua europeană de certificare financiară EFICERT, a contribuit la formarea a zeci de mii de oameni care pot deservi consumatorii în calitate de consultanţi, de specialişti în gestionarea riscurilor clienţilor. Distribuitorii sunt punctul central al sistemului nervos al asigurărilor, activitatea lor dând încredere în sistem, realizând educaţie financiară, servind nevoilor de siguranţă financiară, de bunăstare ale clienţilor”, consideră Călin Rangu, citat în comunicat.

În evidenţele ISF sunt înregistraţi 33.374 intermediari în asigurări persoane fizice, 2.514 angajaţi societate, 1.533 conducători ai intermediariarilor secundari persoane juridice, 327 conducători executivi ai intermediarilor principali, care ating standardele solicitate de directiva europeană. „Certificarea şi formarea profesională continuă a distribuitorilor de produse de asigurare este şi o modalitate de a creşte gradul de educaţie financiară, acesta fiind unul dintre obiectivele principale ale ISF. Este nevoie de ceva mai mult decât simpli vânzători, avem nevoie de consultanţi, avem nevoie de persoane care să aibă competenţele necesare de a oferi consumatorului produsele de asigurare potrivite şi care să ofere asistenţă inclusiv post-vânzare”, a precizat Cătălin Câmpeanu, director general adjunct al ISF.

În context, preşedintele ISF a explicat că obiectivul principal al legislaţiei de distribuţie este protecţia consumatorilor pe durata de viaţă a produsului, de la conceperea, testarea şi lansarea lui, trecând prin consultanţă şi vânzare, până la o soluţionare corectă a eventualelor cereri de despăgubire.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.