MyWIZ, secretul contabililor de succes
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate

Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate

Numărul 13, 3-9 apr. 2024  »  Eveniment

Alexandra Rizea

În săptămâna care a trecut de la precedentul număr al publicației noastre, actualitatea culturală a țării a fost dominată de manifestările dedicate Zilei Mondiale a Teatrului și de ecoul acestora în timp și spațiu. Nu ne putem propune o trecere în revistă a bogăției de evenimente desfășurate nu numai în localitățile unde funcționează instituții teatrale permanente, ci și în numeroase alte orașe și chiar comune, care au fost incluse în turneele unor formațiuni profesioniste și care se remarcă, totodată, prin propriile echipe, fie ele și numai de amatori. Prin urmare, ca de obicei, ne vom focaliza asupra a ceea ce poate reflecta sintetic mesajele transmise cu prilejul acestor manifestări. Și, tot ca de obicei, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a dat „tonul”, reflectând preocupări care definesc actuala desfășurare a mișcării teatrale românești.

Cel puțin două momente se constituie în sine drept evenimente veritabile, caracteristice. Primul se referă la o instituție de prim rang, componentă a celei mai importante scene din țară, respectiv Muzeul Teatrului Național. Aici s-a deschis o expoziție cu un mare impact asupra iubitorilor de teatru. Este vorba despre evocarea personalității și activității marelui actor Aristide Demetriade (1872-1930), care a fost o figură emblematică a lumii teatrale, de-a lungul a peste jumătate de secol. Punctul de atracție al expoziției îl constituie costumul pe care Aristide Demetriade l-a purtat la 21 decembrie 1912, când a jucat rolul lui Hamlet pe scena Naționalului bucureștean. Costumul reprezintă o piesă de mare valoare, restaurată cel mai recent de specialiștii Muzeului TNB. „Istoria acestui costum are o semnificație specială pentru cunoașterea și aprecierea destinului artistic al lui Aristide Demetriade. El simbolizează una dintre cele mai de seamă creații artistice actoricești de-a lungul întregii existențe a teatrului românesc”, apreciază organizatorii expoziției. Alte obiecte din Muzeul TNB, care amintesc despre Aristide Demetriade în rolul lui Hamlet atrag, la rândul lor, atenția vizitatorilor. Între ele, tabloul semnat de Iosef Fischer în 1918, precum și bustul creat de Corneliu Medrea, prin care Aristide Demetriade este înfățișat în rolul lui Hamlet. Bineînțeles, vizitatorii muzeului au posibilitatea să cunoască mult mai multe mărturii despre istoria primei scene a țării, a teatrului românesc, în ansamblu.

Cel de-al doilea moment privește pregătirea spectacolului „Hedda Gabler” în regia lui Thomas Ostermeier, figură de prim-plan a teatrului contemporan, directorul artistic al celebrului teatru Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin. Hedda Gabler este una dintre cele mai de seamă piese scrise de marele dramaturg Henrik Ibsen, piesă considerată, de majoritatea criticilor de teatru, drept deosebit de reprezentativă pentru dramaturgia secolului al XIX-lea.

Premiera oficială a acestui spectacol va avea loc în ziua de 13 aprilie 2024, în Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național din București.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.