Italia, singura țară din zona euro al cărei PIB pe locuitor a scăzut după adoptarea monedei unice
Numărul 4, 7-13 februarie 2017 » Lumea în care trăim
La aproape două decenii de la crearea monedei unice europene, Italia este singura țară dintre cele 19 state din zona euro unde PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut, relatează Bloomberg, citat de News.ro.
PIB-ul pe locuitor, calculat în termeni reali, s-a contractat cu 0,4% în ultimii 18 ani, potrivit calculelor Bloomberg realizate în baza datelor biroului european de statistică Eurostat din 2015 și estimărilor pentru 2016. În timp ce economia Italiei a avansat cu 6,2% din 1998, populația a crescut în aceeași perioadă cu 6,6%, rezultând scăderea PIB-ului pe locuitor. „Comparația cu alte țări arată în mod clar că economia italiană a avansat cu un ritm prea lent în perioada analizată”, a declarat Loredana Federico, analist la UniCredit Bank în Milano. În opinia sa, va fi foarte greu pentru Italia să recupereze decalajul față de celelalte economii, care au revenit deja la nivelul anterior crizei sau chiar l-au depășit.
11 state membre ale UE au adoptat euro în ianuarie 1999, cărora li s-a alăturat ulterior Grecia. Actualele monede și bancnote au fost introduse în ianuarie 2002, iar extinderea zonei euro a continuat, Lituania devenind al 19-lea membru în 2015.
PIB-ul pe cap de locuitor al Italiei a evoluat mai slab chiar și față de cel al Greciei, țară care a fost grav afectată de criza financiară. Valoarea bunurilor și serviciilor produse în Grecia a crescut în ultimii 18 ani cu 4% pe locuitor, arată calculele Bloomberg.
În Germania, cea mai mare economie europeană, PIB-ul pe locuitor a urcat cu 26,1% începând din 1998, ceea ce face ca germanii să fie principalii beneficiari ai monedei unice.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial