ITM București: Angajatorii sunt obligați să asigure măsuri minimale de protecție a salariaților, în perioadele caniculare
Telex » Știri 16 iulie, 9:00
Angajatorii au obligația să asigure, în perioadele cu temperaturi extreme, o serie de măsuri minimale de protecție a angajaților, conform prevederilor legale, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) București, într-un comunicat de presă citat de Agerpres. Astfel, în zilele caniculare, pentru ameliorarea condițiilor de muncă, trebuie luate următoarele măsuri: reducerea intensității și a ritmului activităților fizice; asigurarea ventilației la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer.
De asemenea, pentru menținerea stării de sănătate a angajaților este nevoie de asigurarea apei minerale adecvate (câte 2-4 litri/persoană/schimb), asigurarea echipamentului individual de protecție, asigurarea de dușuri.
Reprezentanții ITM București menționează că angajatorii care nu pot asigura condițiile prevăzute de lege vor putea lua, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, după caz, măsuri precum: reducerea duratei zilei de lucru; eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru (până la ora 11:00 și după ora 17:00); întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, în conformitate cu prevederile legale.
Măsurile din perioada cu temperaturi extreme se vor stabili dacă aceste valori se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv.
"Angajatorii, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, precum și ordonatorii de credite sau conducătorii instituțiilor finanțate din fonduri extrabugetare, după caz, vor stabili modalitățile de recuperare a timpului nelucrat și modalitățile de plată", notează instituția.
Potrivit sursei citate, în vederea prevenirii unor îmbolnăviri determinate de munca în condiții de temperaturi extreme, angajatorul trebuie să asigurare examenul medical la angajare și controlul medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute. În plus, va fi nevoie de asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, precum și trecerea, după posibilități, în alte posturi sau reducerea programului de lucru pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial