Japonia a cedat Germaniei titlul de a treia mare putere economică mondială în 2023
Numărul 7, 21-27 feb. 2024 » Lumea în care trăim
Japonia a pierdut în 2023 titlul de a treia mare putere economică mondială, care a revenit Germaniei, în principal ca urmare a deprecierii yenului, arată o estimare preliminară a Produsului Intern Brut al Japoniei publicată zilele trecute, informează AFP, preluată de Agerpres. PIB-ul nominal al Japoniei în 2023 s-a ridicat la aproximativ 4.200 de miliarde de dolari, față de aproximativ 4.500 de miliarde de dolari în Germania, în cazul căreia PIB-ul nominal a fost stimulat de inflație, care a rămas puternică anul trecut.
Însă, în termeni reali, adică fără efectele inflației, PIB-ul Japoniei a înregistrat o creștere accelerată anul trecut, cu un avans de 1,9% după o creștere de 1% în 2022, în timp ce economia germană s-a contractat cu 0,3%, potrivit cifrelor oficiale publicate luna trecută.
O mare putere exportatoare, Germania suferă de pe urma unei cereri externe slabe, a costurilor cu energia pentru importantul său sector manufacturier și a dobânzilor ridicate de Banca Centrală Europeană pentru a combate inflația.
Degradarea conjuncturii în Germania face ca noul său titlu de a treia mare putere economică mondială, care era așteptat încă din luna octombrie a anului trecut ca urmare a revizuirii prognozelor Fondului Monetar Internațional, să fie perceput ca o iluzie la Berlin. Aceasta, cu atât mai mult cu cât India ar putea depăși atât Japonia, cât și Germania în câțiva ani, tot în funcție de PIB nominal calculat în dolari.
Economia celei mai populate țări de pe planetă ar putea ajunge la nivelul Japoniei și Germaniei încă din 2025, potrivit lui Brian Coulton, economist la Fitch Ratings. Însă "este evident că PIB-ul pe cap de locuitor va fi mult mai mic în India decât în Germania sau Japonia", a precizat Brian Coulton.
În Japonia, presa locală a comentat din plin pierderea titlului de a treia mare putere economică mondială, reamintind că, dincolo de impactul excepțional al deprecierii yenului, există și alți factori fundamentali negativi, precum declinul demografic accelerat din arhipelag sau productivitatea scăzută.
"După ce a cedat Chinei titlul de a doua mare economie, după SUA, în 2010, în prezent Japonia a cedat și poziția a treia", a subliniat Nikkei, cel mai important cotidian financiar japonez, într-un editorial. "Japonia nu a făcut progrese în a-și îmbunătăți potențialul de creștere. Această situație trebuie să fie un semnal de alarmă pentru a accelera reformele economice care au fost neglijate", a adăugat Nikkei.
La fel ca și Germania, Japonia este o mare putere industrială și exportatoare, însă acest statut este în pierdere de viteză de mai mult timp și în prezent consumul interior este afectat de inflație și deprecierea yenului. Moneda japoneză a pierdut anul trecut 7% din valoare în raport cu dolarul. Acest fenomen se datorează în principal decalajului între înăsprirea politicilor monetare în SUA și Europa, începând din 2022, și deciziei Băncii Japoniei de a menține o politică monetară ultrarelaxată.
În trimestrul patru din 2023, PIB-ul Japoniei s-a contractat din nou (cu 0,1% comparativ cu trimestrul al treilea potrivit datelor ajustate în funcție de variațiile sezoniere), acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de declin după unul de 0,8% înregistrat în perioada iulie-septembrie 2023. Japonia este deci într-o recesiune tehnică, o veste surprinzătoare, având în vedere că analiștii intervievați de Bloomberg mizau pe o ușoară revenire pe creștere, până la un avans de 0,2%, în trimestrul al patrulea.
În acest context, "cel mai probabil Banca Japoniei va deveni și mai prudentă" când va veni vorba de începutul procesului de înăsprire a politicii monetare, care este așteptat pentru acest an și care se prefigurează deja a fi unul foarte treptat, a reacționat Min Joo Kang, economist la banca ING. Potrivit acestuia, o primă decizie de majorare a dobânzii din partea BoJ, un eveniment inedit după 2007, ar putea să nu mai aibă loc în lunile martie-aprilie, ci mai degrabă în luna iunie și posibil chiar în al treilea trimestru al anului, dacă economia va reveni pe creștere la începutul anului, așa cum se preconizează. Fondul Monetar Internațional prognozează că Japonia va înregistra o creștere economică moderată, de 0,9%, în acest an.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial