Jean-Claude Juncker vrea o nouă propunere pentru eliminarea tarifelor de roaming
Telex » Știri
9 septembrie 2016
Comisia Europeană (CE) a retras o propunere controversată privind eliminarea tarifelor de roaming pentru o perioadă de maximum 90 de zile, la cererea preşedintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, care a cerut elaborarea unei noi propuneri, informează AFP. La începutul acestei săptămâni, Executivul comunitar a dat publicităţii liniile directoare pentru a implementa o decizie adoptată anul trecut de Bruxelles pentru eliminarea tarifelor de roaming în cele 28 de state membre. Uniunea Europeană a acceptat să elimine tarifele de roaming, dar, în urma presiunilor operatorilor de telefonie mobilă, a acceptat şi să limiteze capacitatea europenilor de a căuta contracte de telefonie mobilă mai ieftine în alte ţări pentru a le utiliza acasă. „Personalul Comisiei, la cererea preşedintelui Jean-Claude Juncker, a retras propunerea şi lucrează la o nouă versiune”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar. Potrivit unei surse europene, reacţiile negative la propunerea prezentată luni au stat la baza deciziei preşedintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker.
Decizia vine la câteva zile după ce Comisia Europeană a insistat că propunerea sa nu înseamnă o renunţare la promisiunea de a pune capăt tarifelor de roaming. „Vreau să fiu foarte clar! Am pus punct roaming-ului. Nu va mai trebui să plătiţi începând din luna iunie 2017”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, într-o conferinţă de presă.
„Roaming-ul înseamnă călătorie, înseamnă mişcarea în interiorul Uniunii Europene, mersul în vacanţă. Europenii care călătoresc fac asta, în medie, timp de 12 zile pe an. Comisia a mers mai departe prin eliminarea tarifelor de roaming timp de 90 de zile pe an”, a susţinut Schinas. Eliminarea tarifelor la roaming a fost un element de bază în eforturile UE de a crea o piaţă mai unificată în Europa, în special pentru serviciile de comunicaţii. Propunerea Comisiei, care a fost retrasă, trebuia mai întâi să fie dezbătută şi aprobată de organismele de reglementare din ţările membre înainte de a fi adoptată.
(Sursa: Agerpres)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni