Joblandia, program național de orientare în carieră dedicat liceenilor
Numărul 38, 25 sep. - 1 oct. 2024 » Roza vânturilor
HR Club, asociația profesioniștilor în resurse umane din România, a semnat protocolul de colaborare cu Ministerul Educației pentru programul național de orientare în carieră dedicat liceenilor Joblandia, începând cu anul școlar 2024 – 2025. „Prin Joblandia, tinerii liceeni din întreaga țară pot avea acces la un mix de vizite în peste 80 de companii, în Săptămâna Altfel și în Săptămâna Verde, pentru a se orienta mai bine în alegerea unei facultăți și a unei cariere. Programul este gratuit pentru toți beneficiarii, atât licee cât și companii“, se menționează într-un comunicat al HR Club.
Protocolul de colaborare a fost încheiat pentru o perioadă de doi ani și are ca obiect promovarea proiectului Joblandia în rândul profesorilor și elevilor. În cadrul programului, elevii vor interacționa cu experți din diferite domenii, aflând de la aceștia abilitățile necesare pentru o carieră de succes.
„Colaborarea cu Ministerul Educației va duce programul Joblandia la următorul nivel, cu siguranță. Ne dorim să ajungem la cât mai mulți diriginți care să organizeze cât mai multe vizite în companii, din domenii cât mai diverse. Am testat Joblandia în 2023 și prima jumătate a anului 2024. De acum suntem pregătiți pentru scalare, iar aici parteneriatul cu Ministerul Educației are o importanță strategică“, a afirmat Dana Cavaleru, director executiv al HRClub, citată în comunicat.
Lansat în 2023, programul național Joblandia beneficiază deja de 50 de locații disponibile pentru vizite de companii din București, Cluj, Iași, Constanta, Giurgiu, Alba-Iulia, Ploiești, Timișoara, Brașov, Tg. Mureș, Covasna, Lugoj, Sf. Gheorghe, Miercurea Ciuc, Roman, Pitești, Salonta, Satu Mare. Cele peste 80 de companii înscrise în platformă sunt branduri de prestigiu din banking, servicii de mobilitate, resurse umane, tehnologie, producție alimentară, retail, industria de automobile, petrol și gaze, asigurări, servicii profesionale, industria de electrocasnice, industria de înfrumusețare.
„Joblandia este o soluție unică în România, iar nevoia pe care o adresează este imensă. Vorbim de mai bine de jumătate de milion de liceeni care merită să fie orientați cât mai autentic și relevant către o viitoare profesie. E greu să te pregătești să intri la o facultate de finanțe, de exemplu, dacă singura ta experiență directă cu banca este bancomatul sau pușculița. Cu Joblandia, sperăm să schimbăm modul în care abordăm educația practică în liceele din România. În același timp, vrem să aducem companiile mai aproape de generația Z. Până acum, am primit feedback foarte bun despre vizitele organizate cu ajutorul Joblandia, atât din perspectiva liceenilor, cât și a companiilor“, a declarat Cristina Gheorghe, project manager Joblandia.
Din 2023, în Joblandia s-au înscris 150 de licee cu profil teoretic, economic, tehnic sau de informatică. Peste 5000 de liceeni din toată țara au mers la cel puțin o vizită într-o companie prin acest program. Vizitele au fost organizate cu predilecție în companiile din banking, media, producție și tehnologie și au avut o durată medie de trei ore. Fiecare companie a fost încurajată să ofere niște experiențe de vizitare relevante și memorabile.
„Din septembrie 2024, în Joblandia sunt așteptate licee din toată țara pentru vizite în industrii cât mai diverse. Înscrierea în platforma joblandia.ro durează 15 minute, este gratuită și poate fi realizată de fiecare diriginte în parte sau de reprezentatul de HR al companiei care dorește să se implice în program. Pentru 2024 se estimează înrolarea altor 100 de licee la nivel național și a altor 50 de companii“, se menționează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial