Joi se deschide Târgul Gaudeamus Carte Școlară
Telex » Știri
14 septembrie 2016
Mâine, 15 septembrie, se va deschide în Piața Universității din Capitală a XIV-a ediție a Târgului Gaudeamus Carte Școlară, eveniment organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media.
Elevi, părinți, cadre didactice și nu numai vor găsi la târg cea mai mare parte a manualelor, pentru diverse discipline, avizate pentru acest an școlar, materiale auxiliare, precum enciclopedii, dicționare, culegeri, atlase, lucrări pentru pregătirea examenelor și numeroase volume din literatura română și universală, incluse (sau nu) în bibliografia școlară.
Hărți, planșe didactice, modele tridimensionale, mobilier școlar și alte materiale din această categorie vor fi, de asemenea, prezentate la târg.
Organizatorii vor derula și la această ediție campania Cărțile se întorc acasă, demarată în 2010, în care orice vizitator va putea dona volume ce vor intra în dotarea unor biblioteci publice și școlare din mediul rural, sau vor fi transmise comunităților românești din străinătate.
Târgul se va desfășura într-un pavilion expozițional amplasat pe Bulevardul Regina Elisabeta (esplanada cu statui) și se va încheia la 25 septembrie. Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 și 20.00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când târgul se va închide la ora 15.00. Intrarea este liberă.
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni