Kaspersky: Atacurile de tip stalkware au crescut cu 35%, în 2019
Telex » Știri
19 august 2020
Numărul utilizatorilor care s-au confruntat cu situaţii în care informaţiile private au fost accesate de către cineva care nu a avut consimţământul lor (stalkware) a crescut cu 35%, în 2019, până la peste 37.000, conform datelor centralizate de Kaspersky, informează Agerpres. Din raportul Kaspersky „Apărarea vieţii digitale: cum ducem protecţia personală la următorul nivel”, realizat recent, a reieşit că o treime (34%) dintre clienţi s-au confruntat cu probleme de accesare a datelor private, fără a-şi da consimţământul.
La nivel general, numărul de utilizatori care s-au confruntat cu stalkerware pe un computer a crescut cu 35%, ajungând la peste 37.000, în 2019, în timp ce instrumentele de spyware au reprezentat 26.620 dintre cei vizaţi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc