Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
La 28 februarie 2018: soldul creditului neguvernamental, 233,326 miliarde lei; depozitele în lei ale populației, 113,683 miliarde lei

La 28 februarie 2018: soldul creditului neguvernamental, 233,326 miliarde lei; depozitele în lei ale populației, 113,683 miliarde lei

Numărul 11, 27 mar. - 2 apr. 2018  »  Breviar statistic

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în februarie 2018 cu 0,2% (-0,1% în termeni reali) față de luna precedentă, până la nivelul de 233,326 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 0,4% (0,1% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 27,8 milioane lei (exprimat în euro, s-a diminuat cu 0,1%). La 28 februarie 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,1% (1,4% în termeni reali) față de aceeași dată a anului anterior, pe seama majorării cu 15,8% a componentei în lei (10,5% în termeni reali) și a diminuării cu 7% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,9%).

Creditul guvernamental s-a majorat în februarie 2018 cu 3,7% față de luna anterioară, până la 98,416 miliarde lei. La 28 februarie 2018, creditul guvernamental a crescut cu 2,3% (-2,3% în termeni reali) față de 28 februarie 2017.

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în februarie 2018 cu 0,9% față de luna anterioară, până la nivelul de 306,643 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,2%, până la 113,683 miliarde lei. La 28 februarie 2018, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 8,8% (3,9% în termeni reali) față de 28 februarie 2017. Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 0,4%, până la 94,778 miliarde lei. La 28 februarie 2018, depozitele în lei ale altor sectoare s-au majorat cu 17,7% (12,4% în termeni reali) față de finele lunii februarie 2017.

Potrivit BNR, depozitele în valută ale rezidenților gospodării ale populației și alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,9%, până la nivelul de 98,182 miliarde lei (exprimate în euro, s-au majorat cu 0,8%, până la 21,058 miliarde euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 13,4% (exprimate în euro, s-au majorat cu 9,8%); depozitele în valută ale gospodăriilor populației exprimate în lei au crescut cu 13,2% (exprimate în euro, s-au majorat cu 9,6%), iar depozitele în valută ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 13,8% (exprimate în euro, au crescut cu 10,3%).




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.