La umbra secularelor castele, artele revin la normalitate
Numărul 27-28, 28 iul. - 10 aug. 2021 » Eveniment
Obiectiv turistic de primă dimensiune, Castelul Corvinilor din Hunedoara și-a redeschis larg porțile pentru mii de vizitatori români și străini, dornici să vadă, să cunoască, să se bucure, deopotrivă, de o veritabilă podoabă arhitectonică și de tot ceea ce evocă aceasta dintr-o istorie frământată și fascinantă. În același timp, în zilele de 17 și 18 iulie a.c., Castelul a fost gazda unui prestigios Festival de Operă. Esplanada din fața monumentalului edificiu a devenit o uriașă scenă într-un spațiu generos amenajat pentru un număr mare de spectatori.
Dintr-un anumit unghi de vedere, avem de-a face cu o reînnodare a firului unor tradiții. Încă de la începutul acestui secol, organizatorii de spectacole (film, teatru, operă și balet) au pus în valoare virtuțile artistice, construcția Castelului, de la o perfectă acustică a celebrei săli a Dietei Transilvaniei până la fundalul impresionant pentru desfășurarea unor mari evenimente culturale. O asociație intitulată DeVaArt din municipiul de reședință a județului Hunedoara a inițiat numeroase festivaluri tematice menite să pună mai bine în evidență celebrele monumente din zona în care s-a aflat capitala Daciei, vestita Sarmisegetuza. Un loc aparte l-au ocupat nopțile muzicale, în special numeroasele ediții ale Festivalului Opera Nights. Cu aceste prilejuri, au prezentat spectacole, succesiv, toate instituțiile de profil din țară, cu participarea unor prestigioși interpreți din străinătate.
Declanșarea pandemiei de COVID-19 a impus o nedorită pauză și în desfășurarea unor variate manifestări culturale, inclusiv expoziții documentare și de arte vizuale, lansări de carte, proiecții de filme, conferințe pe teme istorice și ale mișcării de idei din lumea contemporană. Iată, însă, că, în ultimul timp, treptat și cu prudența necesară sub aspect sanitar în vreme de pandemie, au fost reînnodate – cum mai remarcam – tradiții mult apreciate de publicul larg.
De data aceasta, spectacolele au fost susținute de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța – orchestră, cor, balet. S-au bucurat de un binemeritat succes de public operele Trubadurul de Verdi și Turandot de Puccini.
Firește, Festivalul Opera Nights a reprezentat un notabil eveniment cultural-artistic prin propria valoare. Trebuie, însă, precizat că nu avem de-a face cu un caz singular. Bunăoară, aproape de București, Palatul Brâncovenilor de la Mogoșoaia a fost, la rândul lui, gazda unor spectacole literar-muzicale, la fel, Parcul din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Cetatea Sighișoara, scuarul din jurul statuii lui Matei Corvin din Cluj-Napoca, Cetatea Sucevei și multe alte locuri memorabile din țară, în special monumente istorice, au redevenit „săli” de spectacole în aer liber. Fiecare a constituit o „oază” de destindere, de socializare, de diseminare a unor incontestabile valori naționale și universale.
Este vorba despre inițiative locale dintre cele mai diverse ale autorităților publice, ale instituțiilor de cultură și artă, ale colectivelor de creație din toate domeniile, care vin în întâmpinarea dorințelor publicului larg, avid de tot ceea ce permite revenirea la normalitate, bineînțeles, în condițiile în care nu am depășit criza pandemică.
Informațiile primite din întreaga țară atestă că accentul se pune pe calitatea actului artistic, astfel încât, simultan cu petrecerea timpului liber în mod cât mai plăcut, un număr mare de oameni de toate vârstele, de toate profesiile să beneficieze de creațiile păstrate și cultivate de-a lungul timpului de strămoși și de contemporani. Astfel, devenim mai inspirați, mai bogați sufletește, ceea ce ne întărește în demersurile individuale și colective în vederea revenirii la o normalitate deplină.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial