Lege promulgată: ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin
Numărul 18, 10-16 mai 2023 » Curier legislativ
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru aprobarea OUG nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (Legea nr. 110/2023). Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, valabilă până la data de 31 decembrie 2023, în scopul compensării parțiale a pierderilor generate de creșterea prețurilor la furaje, energie electrică și gaze naturale.
Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:
a) dețin minimum 10 capete vaci adulte în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în Baza Națională de Date (BND), cu excepția celor din unitățile administrativ-teritoriale din zona montană prevăzute în Planul strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia Comisiei C(2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, publicate pe site-ul www.madr.ro, care dețin minimum 5 capete vaci adulte în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în BND;
b) au produs și au valorificat lapte în perioada 1 august 2022 - 31 decembrie 2022;
c) beneficiarul ajutorului de stat poate să fie diferit la momentul depunerii cererii față de deținătorul vacilor adulte la data de 31 iulie 2022 pentru următoarele cazuri, cu condiția ca data schimbării formei de organizare/radierii să fie cuprinsă între 31 iulie 2022 și data depunerii cererii de solicitare ajutor de stat:
▪ beneficiarul este persoană fizică autorizată - PFA, întreprindere individuală - II, întreprindere familială - IF, iar vacile adulte figurează în BND la data de 31 iulie 2022 pe codul numeric personal - CNP reprezentant PFA, II, IF;
▪ beneficiarul este persoana fizică - CNP reprezentant PFA/II/IF, iar vacile adulte figurează în BND la data de 31 iulie 2022 pe cod unic de înregistrare - CUI al PFA/II/IF;
d) existența la data de 31 decembrie 2022 a cel puțin 75% din efectivul de vaci adulte prevăzut la lit. a), cu excepția celor care s-au aflat în una dintre următoarele situații: faliment, lichidare, forță majoră sau dețin exploatații supuse restricțiilor sanitare veterinare privind mișcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429;
e) să fie înregistrați în registrul unic de identificare (RUI), și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
f) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment, la data de 24 februarie 2022, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 24 februarie 2022.
UPDATE: Legea nr. 110/2023 pentru aprobarea OUG nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 9 mai 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale