MyWIZ, secretul contabililor de succes
Lege promulgată: Schemă de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi

Lege promulgată: Schemă de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi

Numărul 23, 14-20 iun. 2023  »  Curier legislativ

Președintele Klaus Iohannis a semnat Decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi (Legea nr. 170/2023), act normativ care instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susținerea activităților de sortare, ambalare, etichetare și transport pentru producătorii menționați. Schema se aplică cu respectarea prevederilor cuprinse în Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2023 – 2027 și se va aplica după autorizarea de către Comisia Europeană a ajutorului de stat.

Schema se acordă solicitanților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) să fie persoană juridică, persoană fizică înscrisă în registrul agricol și înregistrată fiscal conform prevederilor OUG nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cooperativă agricolă înființată, organizată și care funcționează potrivit Legii nr. 566/2004 și Legii nr. 31/1990, grup/organizație de producători, după caz; b) să dețină și să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociați, suprafețe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantații de pomi fructiferi, plantații de arbuști și/sau semiarbuști fructiferi, plantații cu struguri de masă destinați consumului uman; c) să comercializeze legume, cartofi și/sau fructe; d) în cazul spațiilor protejate, suprafața minimă destinată cultivării să fie de 500 mp; e) să facă dovada prin documente justificative că a realizat activități de sortare, ambalare, etichetare și transport și că valoarea producției comercializate anual pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării; f) să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat fără a fi emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la această dată.

Sumele acordate cu titlu de ajutor de stat în condițiile prezentei legi nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.

Ajutorul de stat instituit prin prezenta schemă se acordă pe o perioadă de 3 ani, pentru producția autohtonă și o singură dată pe an.

Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producției comercializate și se acordă anual, dar nu poate depăși 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice și persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor OUG nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înființate, organizate și care funcționează potrivit Legii nr. 566/2004 și Legii nr. 31/1990 și grupurilor/organizațiilor de producători.

Fondurile necesare schemei se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să notifice Schema Comisiei Europene. În situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei se completează și/sau se modifică în mod corespunzător.

Potrivit noului act normativ, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat, Guvernul, la propunerea MADR, adoptă, prin hotărâre, normele metodologice de aplicare a acesteia, care se publică în Monitorul Oficial.

Update: Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe și cartofi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 532 din 15 iunie 2023.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.