Legea bugetului de stat pe 2022, promulgată
Telex » Știri
29 decembrie 2021
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, 29 decembrie, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2022, informează Agerpres.
Amintim că legile bugetului de stat și al asigurărilor sociale de stat pe anul viitor au fost adoptate la 23 decembrie de plenul Parlamentului.
Actele normative au fost publicate în aceeași zi în Monitorul Oficial: Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022; Legea nr. 318/2021 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc