Legea nr. 295/2021. Sinteza principalelor prevederi
Numărul 47, 15-21 dec. 2021 » Curier legislativ
Principalele prevederi:
Potrivit actului normativ, Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
I.1. După articolul 66 („Contravenții”) se introduce un nou articol, articolul 661, cu următorul cuprins:
„(1) În cazul repetării la același sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenției prevăzute la art. 65 lit. q), de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. b), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea fără respectarea condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).”
Observație: La art. 65 lit. q) din Legea nr. 55/2020 este prevăzută contravenția pentru nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici.
2. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare menționate mai sus se materializează prin afișarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spațiu este închis temporar, până la data de… inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19.”
3. În cazul în care operatorul economic nu respectă sancțiunea contravențională complementară menționată la pct. 1, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenției prevăzute la art. 65 lit. q) aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
4. În cazul în care constată săvârșirea contravenției prevăzute la art. 65 lit. r), pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la art. 66 lit. c), agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar prin măsurile stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f).
Observație: La art. 65 lit. r) din Legea nr. 55/2020 este prevăzută contravenția pentru nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici.
5. Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute la pct. 4 se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
II. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către: (...) „c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), q) și r);”.
III. Prin derogare de la dispozițiile art. 32 alin. (3) din OG nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate potrivit art. 661.
Legea nr. 295/2021 intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial (n. red. a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.183 din 14 decembrie 2021).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național