Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Legea privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, publicată în Monitorul Oficial

Legea privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, publicată în Monitorul Oficial

Numărul 11, 28 martie - 3 aprilie 2017  »  Curier legislativ

Noua lege privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale a fost publicată recent în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării. Legea nr. 16/2017 (apărută în Monitorul Oficial nr. 196/21.03.2017) instituie un cadru comun de dispoziții, măsuri și mecanisme de control, aplicabile pe teritoriul României detașării salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, inclusiv măsurile de prevenire și sancționare a oricărui abuz ori a eludării acestora.

Așa cum am precizat într-un articol publicat în nr. 8/2017 al CECCAR Business Magazine, actul normativ transpune în legislația națională două directive europene, respectiv Directiva 96/71/CE și Directiva 2014/67/UE, și abrogă Legea nr. 344/2006, cu modificările și completările ulterioare, ce instituia până acum cadrul legislativ privind detașarea salariaților.

Legea nr. 16/2017 definește salariatul detașat pe teritoriul României ca fiind salariatul unui angajator stabilit pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, care în mod normal lucrează într-un alt stat decât România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul statului român. Iar salariatul detașat de pe teritoriul României este salariatul unui angajator stabilit pe teritoriul țării noastre, care în mod normal lucrează în România, dar care este trimis să lucreze pentru o perioadă de timp limitată pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene. De asemenea, detașare transnațională, în sensul Legii nr. 16/2017, reprezintă situația în care o întreprindere stabilită într-un stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul altui stat membru salariați cu care are stabilite raporturi de muncă.

Potrivit textului legislativ, noile prevederi se aplică:
  1. întreprinderilor stabilite pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează pe teritoriul statului român salariați cu care au stabilite raporturi de muncă;
  2. întreprinderilor stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează, pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederației Elvețiene, salariați cu care au stabilite raporturi de muncă.

Angajatorul salariatului detașat, potrivit Legii nr. 16/2017, poartă răspunderea pentru acordarea tuturor drepturilor acestuia prevăzute în contractul individual de muncă și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil.

După cum se precizează în expunerea de motive ce a însoțit legea în varianta de proiect, noile prevederi întăresc respectarea drepturilor, inclusiv tratarea plângerilor și introducerea unui sistem limitat de răspundere solidară la nivelul UE. Noile dispoziții facilitează, de asemenea, aplicarea transfrontalieră a amenzilor administrative și a penalităților impuse pentru nerespectarea Directivei privind detașarea lucrătorilor (Directiva 96/71/CE), prin introducerea unui sistem de asistență reciprocă și de recunoaștere. În domeniul cooperării administrative, legea conține prevederi cu privire la schimbul de informații, termenele de cooperare, precum și utilizarea sistemului IMI.

Potrivit textului legislativ, în termen de 60 de zile de la data publicării Legii nr. 16/2017 în Monitorul Oficial, Ministerul Muncii și Justiției Sociale va elabora normele metodologice de aplicare a acesteia, ce vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.