Legea privind venitul minim de incluziune
Numărul 32, 8-14 noiembrie 2016 » Curier legislativ
Legea nr. 196/2016, care reglementează venitul minim de incluziune, beneficiu de asistență socială acordat familiilor și persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei și riscului de excluziune socială, a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ intră în vigoare de la 1 aprilie 2018.
Potrivit actului normativ, venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile și persoanele singure aflate în situație de dificultate, precum și pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor și stimularea participării acestora în sistemul de educație. Așa cum am menționat în numerele anterioare ale CECCAR Business Magazine, la rubrica Telex, venitul minim de incluziune se compune din una sau mai multe dintre următoarele categorii de ajutoare financiare: ajutor de incluziune; ajutor pentru familia cu copii; supliment pentru locuire. În funcție de nevoile familiei/persoanei singure, venitul minim de incluziune este însoțit de alte măsuri de asistență socială complementare, acordate în bani și/sau în natură: stimulente; facilități contributive; alte drepturi complementare.
Pot beneficia de venitul minim de incluziune, conform legii, familia și persoana singură lipsită de venituri sau ale cărei venituri nu acoperă nivelul de trai minimal, dacă îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute de lege și ale căror venituri nete lunare ajustate sunt de până la 600 lei inclusiv, respectiv 1,200 ISR (indicatorul social de referință).
- 1 – pentru persoana singură sau pentru un singur membru de familie;
- 0,5 – pentru fiecare persoană în plus, adult sau copil.
- pentru ajutorul de incluziune, până la un venit mediu net lunar ajustat de 260 lei inclusiv, respectiv 0,520 ISR, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale familiei, respectiv până la un venit mediu net lunar ajustat de 300 lei inclusiv, respectiv 0,600 ISR, care se ia în calcul la stabilirea veniturilor persoanei singure cu vârsta de cel puțin 60 de ani;
- pentru ajutorul pentru familia cu copii, până la un venit net lunar ajustat de 600 lei inclusiv, respectiv 1,200 ISR;
- pentru suplimentul pentru locuire, până la un venit net lunar ajustat de 600 lei inclusiv, respectiv 1,200 ISR, iar în cazul persoanelor singure cu vârsta de cel puțin 60 de ani, până la un venit net lunar ajustat de 800 lei inclusiv, respectiv 1,600 ISR.
Este important de reținut că pentru calculul venitului net lunar ajustat se iau în considerare toate veniturile nete pe care membrii familiei sau persoana singură le-a realizat în luna anterioară solicitării venitului minim de incluziune.
Venitul minim de incluziune se acordă la cererea scrisă sau electronică a persoanei îndreptățite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptățite, însoțită de declarația pe proprie răspundere privind veridicitatea datelor înscrise în cerere, de un angajament de plată pentru situațiile în care se pot constata drepturi acordate necuvenit, precum și de documente doveditoare.
Cererea amintită conține, în principal, date privind persoana îndreptățită, date privind componența familiei, veniturile realizate de membrii acesteia și bunurile deținute, tipul de locuință, sistemul de încălzire utilizat și numărul persoanelor care locuiesc la aceeași adresă de domiciliu sau reședință, precum și informații referitoare la situația educațională și profesională a persoanei îndreptățite, a membrilor de familie, precum și la nevoile speciale și situațiile particulare în care aceștia se află. Documentele doveditoare privesc, în principal, veniturile și componența familiei solicitante, precum și respectarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de lege pentru fiecare dintre componentele venitului minim de incluziune.
Pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 196/2016, cererile se pot depune cu 60 de zile înainte de intrarea în vigoare a acesteia, respectiv de la 1 februarie 2018.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice