Legislație comentată
Numărul 36, 24-30 sept. 2019 » Curier legislativ
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.137 din 2 august 2019 privind procedura de aplicare a prevederilor legate de trasabilitatea produselor din tutun, publicat în Monitorul Oficial nr. 683/19.08.2019
Conform ordinului, se are în vedere transpunerea în legislaţia naţională a unor modificări ale Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte producerea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE. Modificările vizează, ca de obicei, armonizarea actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe cu scopul de a combate comerţul ilicit cu astfel de produse prin introducerea unor sisteme de trasabilitate și a unor elemente de securitate pentru acestea.
În cadrul sistemului de trasabilitate:
- Toate pachetele unitare de produse din tutun fabricate în Uniunea Europeană, destinate pieţei UE sau introduse pe piaţa UE trebuie să fie marcate cu un identificator unic (cu informaţii predefinite privind locul și data fabricației, destinaţia etc.).
- Circulația lor trebuie să fie înregistrată pe tot parcursul lanțului de aprovizionare, de la producător până la ultimul nivel înainte de primul punct de vânzare cu amănuntul.
- Informaţiile privind circulația înregistrată vor fi stocate de furnizori independenţi de servicii de stocare a datelor, cu care producătorii și importatorii de produse din tutun trebuie să semneze contracte, iar datele vor fi puse la dispoziţia ANAF în scopul aplicării legii.
Astfel, sistemul de trasabilitate va permite monitorizarea circulaţiei produselor din tutun legale și va da posibilitatea autorităţilor publice să determine momentul în care un produs a fost deturnat pe piaţa ilicită sau viceversa (trasabilitatea).
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.138 din 2 august 2019 privind contractele de stocare de date încheiate ca parte a unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun, publicat în Monitorul Oficial nr. 683/19.08.2019
Potrivit dispoziţiilor prezentului ordin, tot în ceea ce privește produsele din tutun, producătorii şi im-portatorii au obligaţia de a transmite o informare la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în termen de 30 de zile de la semnarea contractelor cu furnizorii de sisteme de stocare de date care asigură depozitul primar de date.
Furnizorii de servicii de stocare de date acordă acces fizic şi virtual, la nivel de server şi de bază de date, ANAF, în calitate de Administrator naţional. Totodată, în măsura în care este necesar pentru a asigura organizarea eficace a bunei funcţionări a sistemului de depozite, aceştia cooperează şi cu ANAF, în calitate de autoritate competentă.
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.227 din 12 august 2019 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, publicat în Monitorul Oficial nr. 687/20.08.2019
Prin acest act normativ se aprobă modelul şi conţinutul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată”. Conform modificării, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care efectuează în perioada de raportare numai operaţiuni în interiorul ţării pot opta pentru completarea formularului de decont simplificat, prin bifarea căsuţei corespunzătoare din programul de asistenţă pus la dispoziţie pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Decontul de taxă pe valoarea adăugată se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii iulie 2019.
Amintim că toate persoanele înregistrate în scopuri de TVA sunt obligate să depună acest formular.
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.010 din 17 iulie 2019 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.494/2013 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului tipizat „Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor”, cod ANAF 14.13.22.99/7, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, publicat în Monitorul Oficial nr. 688/20.08.2019
Prin prezentul ordin se aprobă modelul şi conţinutul formularului tipizat „Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor”, destinat utilizării în activitatea de control a inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Sursa: Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.643 din 31 iulie 2019 pentru aprobarea procedurilor de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora ce fac obiectul prevederilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 691/21.08.2019
Ordinul are în vedere, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019, identificarea contribuabililor pentru care în anii fiscali 2016 şi 2017 baza de calcul al CASS a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară, potrivit Codului fiscal. Totodată, sunt identificați contribuabilii pentru care pe perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015 baza de calcul al CASS a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară. De asemenea, actul normativ vizează identificarea persoanelor care nu au realizat venituri în perioada fiscală cuprinsă între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, pentru care baza de calcul al CASS a fost stabilită potrivit Codului fiscal la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, cu excepţia celor care au optat pentru plata contribuţiei.
Toate aceste obligaţii privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia se anulează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Sursa: Ordonanţa Guvernului nr. 19 din 21 august 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial nr. 694/22.08.2019
Ordonanţa are în vedere modificarea denumirii titlului IX din Codul de procedură fiscală în „Soluţionarea litigiilor fiscale generate de interpretarea şi aplicarea acordurilor şi convenţiilor care prevăd evitarea/eliminarea dublei impuneri”. Totodată se introduce un nou capitol, „Procedura amiabilă pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri în baza Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului privind mecanismele de soluţionare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană”, care stabileşte norme privind mecanismul de soluţionare a litigiilor între statele membre atunci când acestea apar în urma interpretării şi aplicării acordurilor şi convenţiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri asupra veniturilor şi, după caz, a capitalurilor, la care România este parte, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor afectate de aceste litigii.
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.254 din 14 august 2019 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.460/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a dreptului de reprezentare prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii şi a Instrucţiunilor de completare a casetelor 2, 8, 14 şi 54 ale declaraţiei vamale în situaţii particulare ce decurg din tipul reprezentării, publicat în Monitorul Oficial nr. 694/22.08.2019
Conform ordinului, persoanele stabilite într-un stat terţ Uniunii Europene pot întocmi declaraţii vamale în nume propriu, prin reprezentare directă sau indirectă pentru:
- regimurile vamale de tranzit, admitere temporară şi reexport care descarcă regimul de admitere temporară;
- regimurile vamale de punere în liberă circulaţie, destinaţie finală, perfecţionare activă, numai cu titlu ocazional şi cu condiţia ca autoritatea vamală să considere acest lucru justificat.
Totuși, dacă operaţiunile vamale de punere în liberă circulaţie nu au caracter ocazional, persoanele stabilite într-un stat terţ Uniunii Europene pot întocmi declaraţii vamale numai prin reprezentare indirectă. Se consideră că un operator economic depune declaraţii vamale cu titlu ocazional atunci când numărul acestora nu este mai mare de trei într-un an calendaristic.
Sursa: Hotărârea Guvernului nr. 572 din 8 august 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modelul uniformei de serviciu, însemnele distinctive şi accesoriile care însoţesc portul acesteia, durata normată de utilizare, condiţiile de acordare şi personalul vamal care beneficiază de uniformă, publicată în Monitorul Oficial nr. 696/23.08.2019
Chiar dacă această hotărâre nu are legătură directă cu domeniul fiscal-contabil, am considerat că poate face obiectul legislaţiei comentate.
Potrivit hotărârii, personalul vamal are îndatorirea de a purta uniforma de serviciu, cu însemnele şi accesoriile specifice, numai în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Este interzis portul uniformei, cu însemnele şi accesoriile specifice, în locuri şi în condiţii care ar putea afecta prestigiul funcţiei şi interesele autorităţii vamale. Personalul vamal care desfăşoară activităţi de control poartă în mod obligatoriu în timpul programului de lucru uniforma de reprezentare, de control sau echipamentul specific, conform misiunilor şi activităţilor desfăşurate la birou sau în teren.
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.273 din 19 august 2019 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.049/2017 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte”, publicat în Monitorul Oficial nr. 700/26.08.2019
Ordinul stipulează că raportul pentru fiecare ţară în parte se transmite organului fiscal competent din România, prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă (depunere online), în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaţionale.
Fiecare entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidența fiscală în România are obligaţia de a notifica organul fiscal competent, prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, în format electronic, până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaţionale, dar nu mai târziu de termenul-limită de depunere a declaraţiei fiscale anuale privind impozitul pe profit (formularul 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”), prevăzut de actele normative în vigoare, a acelei entităţi constitutive pentru anul precedent, cu privire la calitatea acesteia în cadrul grupului de întreprinderi multinaţionale, respectiv identitatea şi rezidenţa fiscală a entităţii raportoare.
Sursa: Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.806 din 26 august 2019 pentru aprobarea Procedurii de acordare a bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie a sumelor de plată reprezentând contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate, stabilite prin decizii de impunere anuală, potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale și pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 708/28.08.2019
Această procedură vizează dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 și se referă la persoanele fizice pentru care organele fiscale competente au emis şi au comunicat decizii de impunere anuală aferente perioadei 2014-2017, astfel:
- în perioada cuprinsă între data de 15 martie 2019 inclusiv şi data intrării în vigoare a ordonanţei;
- după intrarea în vigoare a ordonanţei.
Deciziile de impunere anuală se pot emite fie în baza declaraţiilor iniţiale sau rectificative depuse de persoanele fizice, fie din oficiu sau ca urmare a unei acţiuni de inspecţie fiscală. Sumele de plată stabilite prin aceste decizii pentru care se acordă bonificaţie sunt contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice pentru perioada 2014-2017.
Valoarea bonificaţiei reprezintă suma rezultată din aplicarea unui procent de 10% asupra sumelor de plată. Cu această valoare se diminuează suma de plată a obligaţiilor fiscale stabilite prin deciziile de impunere anuală comunicate persoanelor fizice.
Bonificaţia se acordă cu condiţia ca diferenţa dintre sumele de plată stabilite prin deciziile de impunere anuală şi valoarea bonificaţiei să fie achitată integral, astfel:
- în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, pentru deciziile de impunere anuală emise şi comunicate în perioada 15 martie 2019 inclusiv şi data intrării în vigoare a ordonanţei;
- în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere anuală, pentru cele emise şi comunicate după intrarea în vigoare a ordonanţei.
Bonificaţiile se acordă şi pentru deciziile de impunere anuală emise ca urmare a declaraţiilor rectificative depuse până la împlinirea termenelor de plată prevăzute de OUG nr. 31/2019.
Sursa: Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.810 din 26 august 2019 pentru aprobarea procedurii de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, publicat în Monitorul Oficial nr. 711/29.08.2019
După cum se cunoaște, Ordonanţa Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale stabileşte o serie de facilităţi fiscale și are în vedere două categorii de contribuabili:
- debitorii, persoane juridice (cu excepţia instituţiilor publice și a unităţilor administrativ-teritoriale), cu obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 mai mari sau egale cu un milion lei;
- debitorii, persoane juridice, persoane fizice sau entităţi fără personalitate juridică, cu obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 mai mici de un milion lei.
Prezenta procedură vizează debitorii persoane juridice de la litera a) de mai sus care se află în stare de dificultate financiară şi înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 mai mari sau egale cu un milion lei, nestinse până la data emiterii certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal central, precum şi obligaţii bugetare accesorii, indiferent de cuantumul acestora.
Conform procedurii, debitorii se află în dificultate financiară în cazul în care:
- nu au posibilitatea să achite obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 decembrie 2018 mai mari sau egale cu suma de un milion lei, precum şi obligaţiile bugetare accesorii;
- nu se încadrează în condiţiile de a beneficia de eşalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală.
Nu fac obiectul restructurării următoarele:
- obligaţiile bugetare care la data eliberării certificatului de atestare fiscală urmează să fie compensate potrivit art. 167 din Codul de procedură fiscală, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
- obligaţiile bugetare stabilite prin acte administrative care la data eliberării certificatului de atestare fiscală sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ încetează după data aprobării planului de restructurare și comunicarea deciziei de înlesnire la plată, debitorul poate solicita includerea în înlesnirea la plată a obligaţiilor bugetare ce au făcut obiectul suspendării sau luarea altor măsuri de restructurare a obligaţiilor bugetare. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile bugetare individualizate în acte administrative pentru care a încetat suspendarea executării, precum și deciziile referitoare la obligaţiile accesorii aferente;
- obligaţiile bugetare principale și accesorii reprezentând ajutor de stat de recuperat.
Pentru a beneficia de facilităţile fiscale, debitorul trebuie:
- să nu îndeplinească condiţiile pentru eșalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
- să prezinte un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
- să nu se afle în procedura insolvenţei;
- să nu fi fost dizolvat, conform prevederilor legale în vigoare;
- să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;
- să îndeplinească testul creditorului privat prudent. Acest test reprezintă o analiză de sine stătătoare, efectuată pe baza premiselor avute în vedere în cadrul planului de restructurare a debitorului, din care să rezulte că statul se comportă similar unui creditor privat, suficient de prudent și diligent, care ar obţine un grad mai mare de recuperare a creanţelor în varianta restructurării comparată atât cu varianta executării silite, cât și cu cea a deschiderii procedurii falimentului.
În vederea accesării măsurilor de restructurare, debitorul depune la organul fiscal competent o notificare privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare până la data de 30 septembrie 2019, sub sancţiunea decăderii. Aceasta poate fi depusă la registratura organului fiscal central competent sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Contribuabilul care dorește să își restructureze obligaţiile bugetare trebuie să notifice organul fiscal cu privire la intenţia sa până la data de 30 septembrie 2019 și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent.
Amintim că măsurile de restructurare a obligaţiilor bugetare care pot fi propuse prin planul de restructurare sunt următoarele:
- înlesniri la plata obligaţiilor bugetare, înţelegându-se plata eșalonată a obligaţiilor bugetare principale și amânarea la plată a accesoriilor și/sau a unei cote din obligaţiile principale;
- conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale;
- stingerea obligaţiilor bugetare principale prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului;
- anularea unor obligaţii bugetare principale, care poate avea loc pentru maximum 50% din totalul acestora.
Sursa: Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.288 din 21 august 2019 privind procedura de transfer al sumelor recuperate în cadrul asistenţei reciproce la recuperare şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial nr. 741/11.09.2019
Prin prezentul ordin se aprobă procedura de transfer al sumelor recuperate în România reprezentând creanţe stabilite în alte state și procedura de transfer al sumelor recuperate de autorităţile competente din alte state, reprezentând creanţe stabilite în România. Aceste informaţii pot fi consultate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial