Lichidarea voluntară a societăţilor potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990
Numărul 5, 13-19 feb. 2018 » Expertiza și auditul afacerilor
Termeni-cheie: lichidare voluntară, operaţiuni tehnice de lichidare, bilanţ de lichidare
Clasificare JEL: G33, M41
➥ Introducere
Există o categorie de societăţi care, deși prezintă profit la închiderea exerciţiului financiar, iar capitalurile proprii nu sunt negative, decid să își înceteze activitatea din motive obiective, care nu ţin neapărat de natura lor economică sau comercială. În aceste condiţii, decizia de a începe procedura de lichidare voluntară aparţine acţionarilor. Aceştia pot desemna un lichidator care să se ocupe de lichidarea patrimoniului în bune condiţii și de radierea societăţii atât din registrul comerţului, cât și de la administrația financiară.
În studiul de caz propus, dizolvarea de drept a societăţii pentru expirarea termenului de funcţionare, potrivit dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. a) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a constatat printr-o sentinţă civilă pronunțată de tribunal, urmând ca asociaţii să desemneze un lichidator care să procedeze la lichidarea patrimoniului.
➥ Modalitatea de desfășurare a procedurii de lichidare voluntară
Din momentul în care este desemnat un lichidator, conducerea societăţii îi revine în totalitate acestuia, în baza deciziei asociaţilor lichidatorul depunând specimenul de semnătură la registrul comerţului.
- inventarierea patrimoniului;
- întocmirea bilanţului de început al lichidării;
- plata obligaţiilor faţă de terţi, inclusiv faţă de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale;
- întocmirea și depunerea declaraţiilor nedepuse la termenele legale;
- încasarea eventualelor creanţe neprescrise;
- evaluarea și valorificarea activelor;
- păstrarea registrelor contabile și a actelor de proprietate a bunurilor aflate în patrimoniu;
- înfiinţarea unui registru pentru operaţiunile contabile care se efectuează;
- repartizarea bunurilor, respectiv a sumelor obţinute din valorificarea patrimoniului către acţionari;
- încheierea unui protocol de predare-primire a activelor către asociaţi, autentificat la un birou notarial;
- plata impozitului rezultat din lichidare;
- obţinerea certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal teritorial din care să rezulte că societatea nu înregistrează debite restante, acest înscris nereprezentând un element obligatoriu pentru înregistrarea raportului de lichidare la registrul comerţului;
- întocmirea raportului de lichidare;
- întocmirea raportului de repartizare către asociaţi a activului rămas în urma lichidării societăţii.
Bilanţul de partaj cuprinde operaţiunile tehnice prin care se vor închide toate conturile. În cazul entităţilor economice, în cadrul bilanţului de partaj li se distribuie asociaţilor activele și numerarul rămase. În această etapă se întocmeşte bilanţul de lichidare având toate conturile zero, care va fi înregistrat la administrația financiară în raza căreia societatea își are sediul și care va fi depus la registrul comerţului pentru publicare.
Studiu de caz
Pentru a exemplifica operaţiunile tehnice de lichidare voluntară conform Legii societăţilor, am ales pentru studiul de caz entitatea Alfa SRL, al cărei obiect de activitate îl constituie serviciile de consultanţă şi management. Aceasta a fost dizolvată de instanţa judecătorească competentă în materie comercială. La momentul începerii procedurilor de lichidare, entitatea avea în patrimoniu un imobil (teren) şi un bun mobil (autoturism).
Terenuri
Alte creanţe
Alte investiţii pe termen scurt
Total active circulante
Total active
Datorii
Total active minus datorii
Capital social
Rezerve
Rezultat reportat
Profit/pierdere curent(ă)
Total capitaluri proprii
|
1.680,67
21.495,29
54.259,50
75.754,79
77.435,46
1.211,34
76.224,12
200,00
716,59
75.307,53
0
76.224,12
|
Au fost întreprinse următoarele operaţiuni tehnice de lichidare:
✔ În luna decembrie 2016:
1.680 lei | 5311 „Casa în lei” |
= | 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor” |
1.680 lei |
1.680 lei | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
= | 401 „Furnizori” |
1.680 lei |
1.680 lei | 401 „Furnizori” |
= | 5311 „Casa în lei” |
1.680 lei |
1.680 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
1.680 lei |
✔ În luna ianuarie 2017:
15.698,96 lei | 654 „Pierderi din creanţe şi debitori diverşi” |
= | 461 „Debitori diverşi” |
15.698,96 lei |
54.259,50 lei | 663 „Pierderi din creanţe legate de participaţii” |
= | 5081 „Alte titluri de plasament” |
54.259,50 lei |
955,34 lei | 401 „Furnizori” |
= | 758 „Alte venituri din exploatare” |
955,34 lei |
14.000 lei | 461 „Debitori diverşi” |
= | 7583 „Venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital” |
14.000 lei |
2.660 lei | 461 „Debitori diverşi” |
= | 4427 „TVA colectată” |
2.660 lei |
16.660 lei | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
= | 461 „Debitori diverşi” |
16.660 lei |
5.556 lei | 4481 „Alte datorii faţă de bugetul statului” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
5.556 lei |
5.556 lei | 6588 „Alte cheltuieli de exploatare” |
= | 4481 „Alte datorii faţă de bugetul statului” |
5.556 lei |
5.796,33 lei | 6588 „Alte cheltuieli de exploatare” |
= | 4424 „TVA de recuperat” |
5.796,33 lei |
29.782,61 lei | 2813 „Amortizarea instalaţiilor şi mijloacelor de transport” |
= | 2133 „Mijloace de transport” |
29.782,61 lei |
2.660 lei | 4427 „TVA colectată” |
= | 4423 „TVA de plată” |
2.660 lei |
2.660 lei | 4423 „TVA de plată” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
2.660 lei |
1.680 lei | 455 „Sume datorate acţionarilor/asociaţilor” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
1.680 lei |
60 lei | 446 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
60 lei |
60 lei | 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
= | 446 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
60 lei |
45 lei | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
= | 401 „Furnizori” |
45 lei |
45 lei | 401 „Furnizori” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
45 lei |
500 lei | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
= | 401 „Furnizori” |
500 lei |
500 lei | 401 „Furnizori” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
500 lei |
40 lei | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
40 lei |
1.190 lei | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
= | 401 „Furnizori” |
1.190 lei |
1.190 lei | 401 „Furnizori” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
1.190 lei |
3.367 lei | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
= | 401 „Furnizori” |
3.367 lei |
3.367 lei | 401 „Furnizori” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
3.367 lei |
237 lei | 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
= | 446 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
237 lei |
237 lei | 446 „Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
237 lei |
1.680,67 lei | 6583 „Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital” |
= | 2111 „Terenuri” |
1.680,67 lei |
238 lei | 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
238 lei |
18 lei | 447 „Fonduri speciale – taxe şi vărsăminte asimilate” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
18 lei |
100 lei | 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
100 lei |
75.255,12 lei | 1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită” |
= | 121 „Profit sau pierdere” |
75.255,12 lei |
– Închiderea conturilor de cheltuieli şi venituri:
100 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate” |
100 lei |
5.142 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 628 „Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi” |
5.142 lei |
297 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate” |
297 lei |
15.698,96 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 654 „Pierderi din creanţe şi debitori diverşi” |
15.698,96 lei |
1.680,67 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 6583 „Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital” |
1.680,67 lei |
11.352,33 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 6588 „Alte cheltuieli de exploatare” |
11.352,33 lei |
54.259,50 lei | 121 „Profit sau pierdere” |
= | 663 „Pierderi din creanţe legate de participaţii” |
54.259,50 lei |
955,34 lei | 758 „Alte venituri din exploatare” |
= | 121 „Profit sau pierdere” |
955,34 lei |
14.000 lei | 7583 „Venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital” |
= | 121 „Profit sau pierdere” |
14.000 lei |
Conturi la bănci în lei
Total active circulante
Total active minus datorii
Capital social
Rezerve
Rezultat reportat
Total capitaluri proprii
|
969,00
969,00
969,00
200,00
716,59
52,41
969,00
|
Operaţiuni tehnice de lichidare după partaj:
200 lei | 1012 „Capital subscris vărsat” |
= | 456 „Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” |
200 lei |
40 lei | 1061 „Rezerve legale” |
= | 456 „Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” |
40 lei |
676,59 lei | 1068 „Alte rezerve” |
= | 456 „Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” |
676,59 lei |
52,41 lei | 1171 „Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită” |
= | 456 „Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” |
52,41 lei |
969 lei | 456 „Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” |
= | 5121 „Conturi la bănci în lei” |
969 lei |
➥ Concluzii
Se poate aprecia că lichidarea voluntară a societăţilor care nu prezintă capitaluri proprii negative (activul net contabil negativ) poate reprezenta actul de voinţă al asociaţilor, însă cel mai adesea se constată că au intervenit situaţii dintre cele enumerate la art. 227 din Legea nr. 31/1990.
Articolul a avut în vedere practica lichidării voluntare a societăţilor ce deţin în patrimoniu active imobilizate care la sfârşitul procedurii sunt repartizate asociaţilor. Însă nu întotdeauna asociaţii primesc la finalul lichidării profit rezultat din lichidare, întrucât există posibilitatea să nu se fi înregistrat profit.
- Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial nr. 1.066/17.11.2004, cu modificările și completările ulterioare.
- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 454/18.06.2008, cu modificările și completările ulterioare.
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, publicat în Monitorul Oficial nr. 704/20.10.2009.
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale și situaţiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial nr. 963/30.12.2014, cu modificările şi completările ulterioare.
- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 897/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare a societăţilor, precum și de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 711 și 711 bis/22.09.2015, cu modificările ulterioare.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial