Liderii UE vor discuta despre pașapoartele de vaccinare pentru resuscitarea turismului, dar nu se va stabili un calendar concret
Telex » Știri 25 februarie 2021
Liderii UE urmează să se pună astăzi de acord să lucreze la realizarea de certificate de vaccinare pentru cetăţenii UE care s-au vaccinat împotriva COVID-19, în condiţiile în care ţările din sudul UE care depind puternic de turism sunt disperate să salveze sezonul turistic de vară, relatează Reuters, citând un draft de concluzii pe care l-a consultat, informează Agerpres. Plasarea statelor în „lockdown” pentru a limita răspândirea pandemiei a provocat anul trecut cea mai puternică recesiune prin care a trecut vreodată blocul comunitar, afectând în special sudul UE, unde economiile sunt adesea mult mai dependente de turişti, într-un mod disproporţionat.
În condiţiile în care campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 încep să capete ritm, unele guverne, precum cele din Grecia şi Spania, fac demersuri pentru adoptarea rapidă a unui certificat valabil la nivelul întregii UE pentru cei deja inoculaţi, astfel încât oamenii să poată călători din nou.
Deşi statele membre sunt de acord că un certificat de vaccinare ar fi binevenit, mai este încă de lucru în privinţa detaliilor, respectiv dacă certificatul să fie în format digital, dacă să fie acceptat la nivel global şi în ce stadiu al vaccinării în general în doi paşi ar trebui emis, scrie Reuters.
„Facem apel ca munca să continue asupra unei abordări comune a certificatelor de vaccinare”, se menţionează într-un draft de concluzii al summitului UE prin videoconferinţă consultat de Reuters, fără a avansa un calendar privind obţinerea de rezultate concrete.
Oficiali au declarat că UE lucrează împreună cu Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA), care este hotărâtă să resusciteze transportul aerian, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Dar călătoria în baza unor certificate ridică şi unele probleme legale, au declarat oficiali UE, pentru că aceia care au rămas în ultima etapă de vaccinare ar putea afirma că libertatea lor de mişcare a fost restricţionată nejustificat de listele de aşteptare de luni de zile. De asemenea, oficialii UE atrag atenţia asupra faptului că OMS şi agenţiile UE nu au stabilit dacă oamenii care s-au vaccinat cu două doze mai pot transmite coronavirusul şi infecta alte persoane, chiar dacă ei nu mai sunt vulnerabili. De asemenea, nu este clar dacă oamenii mai pot transmite virusul dacă s-au vindecat de COVID-19, cât timp sunt imuni şi dacă ei ar trebui să obţină sau nu certificate.
„Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştim. Avem nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la o linie comună”, a declarat un oficial de rang înalt dintr-un stat UE, potrivit Reuters.
Timpul este însă scurt pentru ţările din sud, unde sectorul ospitalităţii are nevoie să ştie cum să se pregătească în următoarele luni. În pofida poziţiei oficiale că toate guvernele UE vor să rezolve problema împreună, unele ar putea decide să se mişte mai repede individual.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial