Liderii UE vor discuta în octombrie despre viitorul buget, pentru un acord înainte de sfârşitul anului

Liderii UE vor discuta în octombrie despre viitorul buget, pentru un acord înainte de sfârșitul anului

Telex » Știri 24 iunie 2019  

Liderii Uniunii Europene şi-au dat întâlnire în octombrie pentru o amplă discuţie politică referitoare la viitorul buget al Uniunii pentru 2021-2027, în vederea găsirii unei poziţii comune până la finalul anului, transmite AFP, citată de Agerpres. În contextul summitului de la Bruxelles, liderii europeni au prevăzut „să facă schimb de puncte de vedere în octombrie 2019, vizând un acord înainte de sfârşitul anului”, se arată în concluziile adoptate.

Potrivit unei surse din cadrul preşedinţiei franceze, liderii „nu au intrat deocamdată în partea dificilă negocierilor legată de cifre”, lăsând această dezbatere pentru luna octombrie, după desemnarea noilor echipe din fruntea instituţiilor europene. Obiectivul este de a se ajunge la o poziţie comună înainte de sfârşitul anului, astfel încât să înceapă negocierile cu Parlamentul European cu privire la viitorul cadru financiar multianual pe şapte ani.

Propunerea Comisiei Europene, aflată deja pe masă de peste un an şi puternic criticată, vizează să concilieze un buget mai ambiţios cu priorităţi noi (în materie de migraţie, securitate internă, apărare), în pofida retragerii Marii Britanii, unul dintre principalii contributori.

Aceasta va necesita, potrivit Comisiei, tăieri brutale din două sectoare emblematice şi istorice: Politica Agricolă Comună (PAC) şi politica de coeziune în favoarea regiunilor mai slab dezvoltate.

Din perspectiva comisarului pentru buget, germanul Günther Oettinger, este vorba despre găsirea unui compromis între trei mari puncte. Există, în primul rând, problema plafonului contribuţiilor naţionale: Comisia propune ca acestea să urce până la 1,14% din PIB-ul UE-27, în timp ce Parlamentul European pledează pentru contribuţii mai mari, cu un plafon de 1,3%, iar anumite state vorbesc despre 1,0%. Celelalte decizii vor viza amploarea „acceptabilă” a tăierilor din PAC şi din politica de coeziune, precum şi bugetul ce va fi destinat noilor programe.

Propunerea Comisiei fixează la 1.279 miliarde de euro bugetul pentru perioada 2021-2027, faţă de 1.087 miliarde pentru 2014-2020 în preţuri curente.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)