Liviu Rogojinaru (MEEMA): În maximum o lună o să avem, după foarte multă vreme, Harta economică a României
Telex » Știri 29 iunie 2020
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Liviu Rogojinaru, a anunţat, într-o videoconferinţă de specialitate, că, în cel mult o lună, va fi definitivată Harta economică a României, document prin care ţara noastră va fi promovată oamenilor de afaceri care vor să investească, informează Agerpres. „Probabil, undeva, maxim într-o lună de zile, o să avem în sfârşit, după foarte multă vreme, Harta economică a României, cu care ministerul sau România vine către Consiliul Investitorilor Străini şi către toţi cei care vor să investească şi arătăm tot ce mai avem şi unde ar putea să vină să aibă acele informaţii prioritare, înainte să discute cu un consultant prin care să spună că ar fi interesat să se ducă şi către România. Noi vrem să facem acest ghid, să-l dăm către toate agenţiile economice ale României care sunt la noi la minister, să-l dăm către Ministerul de Externe, ca ambasadorii noştri să poată să arate oamenilor de afaceri. Asta vrem să facem, şi probabil că în luna august va fi gata”, a spus Liviu Rogojinaru.
Oficialul ministerului de resort a amintit că, în prezent, se lucrează la crearea unei stabilităţi legislative în condiţiile actuale. „O altă chestie importantă pe care dorim să o facem şi pe care am început-o este relocarea afacerilor derulate de companiile europene în China către România. Facem tot ce este omeneşte posibil ca să creăm o stabilitate în condiţiile reale ale României de acum. Clar că după alegeri va trebuie să existe o altă stabilitate. Sper din tot sufletul ca oamenii politici să înţeleagă că o instabilitate face rău tuturor, nu doar partidului din partea cealaltă. Pe de altă parte, sper că oamenii politici înţeleg că, dacă economia merge rău, ne va merge la toţi rău şi prost”, a subliniat oficialul MEEMA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial