Lobby-ul bancar

Lobby-ul bancar

Numărul 1, 29 martie - 4 aprilie 2016  »  Revista presei economice

Nu există zi lăsată de Dumnezeu în care băncile să nu facă obiectul unor analize, de regulă „acide”. Tema este abordată din aproape toate unghiurile posibile, fără însă să se neglijeze conexiunile existente nu numai la scară națională, ci și la nivel european și global. Sub acest aspect prezintă un interes aparte articolul lui Călin Rechea, din Bursa (24 martie a.c.), articol intitulat De ce fac băncile lobby în loc să-și majoreze capitalul?.

Redăm partea finală a analizei: „La prezentarea recentă a raportului anual de supraveghere al SSM (Single Supervisory Mechanism), Daniele Nouy, președintele instituției, a declarat că «provizioanele băncilor din zona euro sunt rezonabile», dar a recunoscut că vor mai trece câțiva ani până când se vor înregistra progrese semnificative în ceea ce privește rata creditelor neperformante, care «afectează profitabilitatea și capitalul, reducând capacitatea băncilor de a acorda noi credite».”

În concluzie, autorul formulează următoarea întrebare: „Oare își vor face datoria autoritățile europene de supraveghere de această dată și nu vor mai tolera subcapitalizarea bancară sau este nevoie de o nouă criză care să curețe, cu adevărat, sistemul financiar?”

Cuvinte-cheie: revista presei, bancă, lobby, Bursa, SSM



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.