Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Lucian Bode: Ne propunem să finalizăm autostrada Râşnov-Cristian, centura Bacău şi tronsonul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda până la finele anului

Lucian Bode: Ne propunem să finalizăm autostrada Râșnov-Cristian, centura Bacău și tronsonul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda până la finele anului

Telex » Știri 16 octombrie 2020  

Tronsonul de autostradă Râşnov-Cristian, varianta ocolitoare a municipiului Bacău şi lotul 1 al autostrăzii Sebeş-Turda vor fi gata până la sfârşitul acestui an, a anunţat, în cadrul conferinţei online RoInvest, ministrul de resort, Lucian Bode, potrivit Agerpres. „Am preluat în noiembrie anul trecut mandatul şi aveam în implementare aproximativ 150 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare. În acest moment avem peste 250 de kilometri în lucru”, a spus Lucian Bode.

De asemenea, au fost semnate contracte de proiectare şi execuţie pentru încă 250 de kilometri de autostradă.

„Anul viitor avem toate şansele ca în România să se lucreze pe aproximativ 250-300 de kilometri de autostrăzi, drum expres şi variante ocolitoare. Am dat în trafic cei 23 de kilometri de pe autostrada Lugoj-Deva, lotul 3, am dat în trafic 25 de km din autostrada Transilvania şi până la sfârşitul anului ne propunem să finalizăm tronsonul 1 din autostrada Sebeş-Turda, să finalizăm sectorul de autostradă dintre Râşnov şi Cristian şi varianta de ocolire Bacău, 17 kilometri în regim de autostradă. Acestea sunt obiectivele până la sfârşitul anului”, a precizat ministrul Transporturilor.

El a amintit că modelul economic bazat pe investiţii al actualului Guvern priveşte infrastructura de transport ca fiind coloana vertebrală a creşterii economice a ţării, astfel că şi-a planificat lucrări în valoare totală de 72,4 miliarde de euro în următorii 10 ani, pe toate modurile de transport. „De unde luăm aceşti bani? Din cei aproximativ 47 de miliarde de euro din noul cadru financiar multianual 2021-2027, din cei 33 de miliarde de euro din Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, din bugetul de stat - am spus că vom aloca 2% din PIB pentru sectorul transporturi în fiecare an - şi, bineînţeles, din împrumuturi externe”, a arătat ministrul.

Potrivit acestuia, dacă astăzi am aloca 2% din PIB, adică 4 miliarde de euro, pentru transporturi, nu am putea să-i cheltuim, pentru că nu avem deocamdată capacitatea administrativă.

În acelaşi context, Lucian Bode a precizat că România ar putea avea 700 de kilometri noi de autostradă şi 300 de kilometri de drum expres în următorii patru ani, având în vedere tronsoanele pe care se lucrează şi cele pentru care se va da în curând ordinul de începere a lucrărilor. „Avem în derulare proiecte importante şi considerăm că 700 de kilometri de autostradă şi 300 de km de drum expres pot fi finalizaţi”, a spus ministrul.

În ceea ce priveşte autostrăzile, vor fi gata lotul 1 şi lotul 5 din autostrada Sibiu-Piteşti, autostrada Lugoj-Deva, autostrada Transilvania integral, cu excepţia tronsonului care cuprinde tunelul Meseş, autostrada A7 Ploieşti-Siret, mai puţin loturile Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret. La acestea se adaugă A0, centura de nord şi sud a Capitalei. „Sunt 700 de kilometri de autostradă aflate unele tronsoane în lucru, altele vor intra în lucru în perioada următoare, dar cert este că pot fi finalizate, conform contractelor, până în 2024”, a subliniat oficialul guvernamental.

În ceea ce priveşte drumurile expres, este vorba de Craiova-Piteşti, Brăila-Galaţi, Focşani-Brăila şi Buzău-Brăila. „Sunt aproximativ 300 de kilometri de drum expres care pot fi finalizaţi în următorii patru ani”, a completat Lucian Bode.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.