MyWIZ - Business în cloud
Lucrările de întreținere a căii de rulare între stațiile de metrou Piața Unirii 2 și Tineretului se vor încheia în prima jumătate a lunii februarie

Lucrările de întreținere a căii de rulare între stațiile de metrou Piața Unirii 2 și Tineretului se vor încheia în prima jumătate a lunii februarie

Telex » Știri 7 februarie, 9:49  

Lucrările de întreținere a căii de rulare între stațiile de metrou Piața Unirii 2 și Tineretului vor fi finalizate în această lună, a anunțat Metrorex. "Luna aceasta se finalizează lucrările de întreținere cale de rulare efectuate între stațiile de metrou Piața Unirii 2 și Tineretului. Acestea constau în lucrări de mentenanță preventivă la calea de rulare prin înlocuirea șinelor cu capacitate portantă ajunsă la limită. Fiecare șină schimbată are o lungime de 120 metri și o greutate de 7200 kg. În total, greutatea șinelor înlocuite este de 43.200 kg(...) Lucrările pe traseul menționat se vor finaliza pe 09.02.2024", se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres.

Lucrările se efectuează pe timpul nopții, fără modificarea graficului de circulație. Înlocuirea celor 720 m de șină se face de către formații de circa 20 de specialiști care folosesc utilaje specifice, inclusiv utilaje grele de cale, mașini de tăiat și găurit șina, scule și dispozitive pentru refacerea continuității căii.

Potrivit Metrorex, acțiunea de înlocuire a șinei la metrou este ciclică și asigură siguranța circulației călătorilor care utilizează metroul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.