Luis de Guindos (BCE): Presiunile asupra inflației de bază se atenuează în sfârșit în zona euro
Telex » Știri 10 iulie 2023
Presiunile asupra inflației de bază, o preocupare-cheie a oficialilor de la Banca Centrală Europeană (BCE), se atenuează în sfârșit în zona euro, iar majorările recente ale dobânzilor își fac simțite efectele în economie, a afirmat vicepreședintele BCE, Luis de Guindos, transmite Reuters, preluată de Agerpres. BCE a majorat costul creditului la fiecare reuniune de politică monetară din ultimul an, astfel că dobânda la depozite a urcat din teritoriul negativ până la 3,5%, și a promis că vor urma și alte majorări în încercarea de a opri avansul inflației. Analiștii se așteaptă la majorarea dobânzii și la reuniunea de politică monetară a BCE din 27 iulie.
"Deși presiunile asupra inflației de bază rămân puternice, cei mai mulți indicatori arată unele semne de încetinire. Deși inflația de bază încă este ridicată conform standardelor istorice, recentele măsuri au dus la atenuarea indicatorului", a declarat oficialul BCE la Londra.
Totuși, inflația rămâne mult prea ridicată, astfel încât măsurile BCE vor continua, a afirmat Luis de Guindos, confirmând că nu există dezbatere privind majorarea dobânzii în iulie.
"Inflația în sectorul serviciilor și în special costurile cu forța de muncă trebuie atent monitorizate, deoarece sunt un motor important al creșterii inflației", a adăugat vicepreședintele BCE. Acesta a explicat că majorările recente ale dobânzilor de către BCE vor continua să aibă efect asupra inflației în anii următori, deoarece este nevoie de timp ca politica monetară să fie transmisă către economia reală.
Potrivit unei estimări preliminare publicate recent de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 5,5% în iunie 2023, de la un nivel de 6,1% înregistrat în mai. Cifra anunțată de Eurostat este sub estimările analiștilor, care mizau pe o diminuare a inflației până la 5,6%.
Datele Eurostat arată că inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a scăzut și ea până la 6,8% în iunie, de la 6,9% în mai.
Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național