Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Luis de Guindos: BCE se aşteaptă la o creştere negativă a economiei zonei euro în T4

Luis de Guindos: BCE se așteaptă la o creștere negativă a economiei zonei euro în T4

Telex » Știri 9 noiembrie 2020  

Creşterea economiei zonei euro în trimestrul patru din 2020 va fi probabil negativă, deoarece în ultimele săptămâni ţările au impus noi restricţii activităţii economice, în încercarea de a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), a afirmat Luis de Guindos, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Reuters, preluată de Agerpres. Economia zonei euro ar urma să înregistreze o contracţie de 7,8% în 2020, iar apoi o creştere de 4,2% în 2021 şi de 3% în 2022, arată previziunile de toamnă publicate de Comisia Europeană. De asemenea, rata şomajului din zona euro va creşte de la 7,5% în 2019 la 8,3% în 2020 şi la 9,4% în 2021, urmând să scadă la 8,9% în 2022.

În schimb, inflaţia în zona euro, măsurată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), este estimată la 0,3% în 2020, apoi la 1,1% în 2021 şi la 1,3% în 2022, pe măsură ce se stabilizează preţurile la petrol.

Noile prognoze economice ale Băncii Centrale Europene, care vor fi anunţate în decembrie, nu se vor abate semnificativ de la cele publicate tilele trecute de Comisia Europeană, a explicat Luis de Guindos.

În septembrie, BCE previziona o creştere a economiei zonei euro de 5% în 2021 şi o rată a inflaţiei de 1%.

„În decembrie, vom actualiza prognozele noastre şi presupun că vor fi apropiate de cele ale Comisiei Europene”, a declarat vicepreşedintele BCE.

Creşterea cazurilor de infecţie cu coronavirus reprezintă un risc serios la adresa revenirii economice a zonei euro. Pentru a susţine economia, BCE a promis că va lua noi măsuri în luna decembrie, după ce a injectat deja stimulente fără precedent.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.