Luna Oedip la Londra
Numărul 7, 10-16 mai 2016 » Roza vânturilor
Institutul Cultural Român de la Londra organizează, în parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, Luna Oedip la Londra, un program menit să celebreze capodopera enesciană prin evenimente muzicale, expoziții, conferințe și proiecții speciale, având ca protagoniști vedete ale scenei de operă, muzicologi de anvergură internațională și artiști de prim rang.
Potrivit comunicatului de presă emis de instituție, manifestările incluse în program se vor derula până la 8 iunie, programul lor fiind realizat de ICR Londra în parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Muzeului Național „George Enescu” din București. Evenimentele culturale cuprinse în program se vor desfășura atât pe scena de la Covent Garden, cât și la ICR Londra și îi vor avea ca protagoniști, printre alții, pe regizoarea Valentina Carrasco, mezzosoprana Sarah Connolly, compozitorul Dan Dediu, soprana Lauren Fagan, Kasper Holten, directorul muzical al Operei Regale, dirijorul Leo Hussain, regizorul Àlex Ollé, bas-baritonul Johan Reuter, basul Sir John Tomlinson, soprana Rodica Vică și baritonul Iuri Iurciuc.
Punctul central al Lunii Oedip la Londra este premiera absolută a operei Oedip în Marea Britanie, care va avea loc la 23 mai la Opera Regală Covent Garden, una dintre cele mai importante scene muzicale ale lumii. Spectacolul a fost produs în anul 2011 pentru Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, în concepția dramatică a regizorilor Àlex Ollé și Valentina Carrasco, membri ai grupului de creație La Fura dels Baus din Barcelona. Distribuția spectacolului include nume mari, precum Johan Reuter, în rolul principal, Sir John Tomlinson, Sarah Connolly și Sophie Bevan. După stagiunea londoneză, care se va încheia în 8 iunie, Oedip va fi prezentat, în toamnă, la Opéra National de Paris.
Printre evenimentele derulate la Londra se numără și expoziția de fotografie pregătită de Muzeul Național „George Enescu” din București – Oedip: o istorie vizuală, găzduită de ICR Londra. Expoziția, al cărei curator este muzicologul Cristina Andrei, urmărește destinul sinuos al extraordinarei opere, începând cu lunga sa gestație și debutul parizian, trecând prin relativul con de umbră occidental din perioada postbelică, până la redescoperirea entuziastă din ultimii ani.
Mai multe detalii despre programul manifestărilor sunt disponibile la icr.ro. (O.P.)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc