Lungimea rețelelor de distribuție a apei, a conductelor de canalizare și a celor de gaze naturale a crescut în 2023
Numărul 29-30, 24 iul. - 6 aug. 2024 » Breviar statistic
Lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a crescut cu 2,2% în 2023 față de anul anterior, în timp ce traseele conductelor de canalizare au fost mai mari cu 4,6%, iar cele de distribuție a gazelor naturale în urcare cu 3,7%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Conform statisticii oficiale, în ceea ce privește alimentarea cu apă, la 31 decembrie 2023, lungimea conductelor era de 95.111 kilometri, la nivel național. Cantitatea de apă potabilă distribuită consumatorilor a fost de 790,041 milioane de metri cubi (mc), cu 2,827 milioane mc sub anul 2022. Din această cantitate, apa potabilă distribuită pentru uz casnic a fost de 600,79 milioane mc, echivalentul a 76% din total. De asemenea, proporția apei potabile distribuită consumatorilor care au instalate apometre, în totalul distribuit, s-a situat la 95,2%, diferența fiind înregistrată în sistem "paușal".
Datele INS arată, totodată, că, în cazul rețelei de canalizare, în anul 2023, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populației și din unitățile economice și sociale s-a desfășurat în 314 municipii și orașe și în 1.253 de comune. În perioada analizată, lungimea totală a rețelei de canalizare a fost de 47.873 km, din care 27.320 km în municipii și orașe. Comparativ cu anul precedent, în 2023, lungimea rețelei de canalizare s-a extins cu 2.110,9 km (respectiv cu 293,1 km în mediul urban și cu 1.817,8 km în mediul rural).
Potrivit sursei citate, în distribuția gazelor naturale, în România, la finele anului trecut, lungimea totală a conductelor era de 49.144,2 km, din care 26.073,3 km în municipii și orașe.
Pe parcursul anului 2023 s-au distribuit gaze naturale în 998 de localități, dintre care 254 de municipii și orașe. De asemenea, lungimea conductelor de distribuție a gazelor naturale s-a extins cu 1.747 km față de anul 2022.
Volumul gazelor naturale distribuite a fost de 7,322 miliarde mc, cu 1.404 miliarde mc mai puțin, de la un an la altul. Din totalul volumului gazelor naturale distribuite în anul 2023, o cantitate de 3,099 miliarde mc au fost destinate consumului casnic (42,3% față de volumul total al gazelor naturale distribuite).
În context, din volumul total al gazelor distribuite, 85,5% au mers în mediul urban.
Pe segmentul energiei termice, în anul precedent au fost distribuite 5.665.850 Gcal, cu 151.317 Gcal mai puțin față de anul 2022, din care pentru populație 4.802.091 Gcal (-47.920 Gcal raportat la anul anterior).
Energia termică a fost distribuită în 59 de localități din România, din care 52 de municipii și orașe.
La sfârșitul anului 2023, suprafața intravilană înregistra 476.792 de hectare, cu 5.077 hectare mai mult față de anul 2022. În aria municipiilor și orașelor, suprafața spațiilor verzi sub formă de parcuri, grădini publice, locuri de joacă pentru copii, terenuri ale bazelor și amenajărilor sportive ajunsese, anul trecut, la 33.620 de hectare.
(Copyright foto: www.freepik.com)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial