Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Lupul dacic, ales simbol al identității europene a României

Lupul dacic, ales simbol al identității europene a României

Numărul 43, 14-20 nov. 2017  »  Eveniment

Alexandra Rizea

A devenit o tradiție ca statele membre care preiau, prin rotație, Președinția Consiliului Uniunii Europene să adopte un logo prin care să particularizeze deținerea unei asemenea responsabilități la scară comunitară. Așa se explică de ce în seria pregătirilor țării noastre în vederea exercitării Președinției Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019 a fost inclus concursul național pentru adoptarea unui astfel de simbol.

Concursul – dedicat exclusiv elevilor și studenților – a fost declanșat la 27 septembrie a.c. de ministerele Afacerilor Externe și Educației Naționale, iar la 9 noiembrie a avut loc festivitatea la care s-au anunțat rezultatele și s-au înmânat premiile. În conformitate cu regulamentul concursului, dintre cele 122 de propuneri de logo primite de organizatori, juriul – constituit din 19 persoane (specialiști în materie de publicitate și comunicare, ziariști, cadre didactice universitare) – a selectat 19 pe baza a cinci criterii: relevanța pentru tema concursului, atractivitate, originalitate, vizibilitate, adaptabilitate (pentru diferite medii și diferite produse). Cele 19 logouri au fost postate pe pagina de Facebook dedicată concursului, special creată de Ministerul Educației Naționale, pentru a fi votate de public. Ținându-se cont de numărul de reacții (like, love și wow) primit de fiecare imagine, dar și de punctajul realizat în prima etapă, a fost decis câștigătorul: Nicolae Ioan Dobrinescu, elev în clasa a IX-a la Liceul „I. L. Caragiale” din București, care a realizat un desen reprezentând un lup dacic (stilizat). Premiul constă în suma de 3.000 euro și o vizită la Bruxelles. Premiul al doilea (2.000 euro și o vizită la Bruxelles) a fost câștigat de echipa David Tudor Munteanu și Vlad George Sandu, de la Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu” din Toplița (jud. Harghita), iar premiul al treilea (1.500 euro și o vizită la Bruxelles) i-a revenit Oanei Alexandra Molea, de la Academia de Studii Economice din București.

Așadar, lupul dacic din expresia grafică redată în deschiderea acestui articol va însoți toate acțiunile pe care țara noastră le va desfășura în calitatea amintită, atât în perioada de pregătiri, cât și în cea de exercitare a înaltei responsabilități în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Opțiunea exprimată pe Facebook pentru acest element de identitate vizuală este semnificativă pentru ceea ce numeroși români consideră că trebuie să se transmită, prin logo, ca mesaj al poporului nostru. Este vorba despre legătura organică între trecut, prezent și viitor, despre continuitatea dăinuirii poporului nostru, încă din vremuri imemoriale, pe pământ european. Este un element definitoriu nu numai pentru tradițiile pe care le încorporează, ci și pentru aspirațiile generate de existența și perspectivele Uniunii Europene.

În această ordine de idei, reamintim că și recentele Eurobarometre indică un grad înalt de eurooptimism în rândurile românilor. Chiar dacă în comparație cu anii precedenți numărul eurooptimiștilor români s-a diminuat într-o anumită măsură, această categorie de concetățeni contină să fie majoritară, exprimându-și încrederea în capacitatea UE de a birui dificultățile cu care se confruntă și de a asigura, pe termen lung, un viitor tot mai bun pentru cetățenii comunității politico-economice căreia îi aparțin – Uniunea Europeană.

Consemnând modalitățile transparente de desfășurare a concursului, precum și opțiunea publicului, avem, prin urmare, prilejul să reliefăm că respectarea criteriilor ideatice, estetice și de impact a condus la adoptarea unui logo expresiv, purtător de mesaje clare, percutante. Poporul nostru, născut și afirmat organic în spațiul european, este animat de dorința de a contribui și în viitor la realizarea scopurilor care constituie rațiunea de a fi a Uniunii Europene: o comunitate liber consimțită a statelor, a cetățenilor lor, promotoare a idealurilor păcii, libertății și progresului economico-social.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.