MyWIZ, secretul contabililor de succes
Luxemburg, Croația și România, cele mai mari creșteri anuale ale vânzărilor cu amănuntul, în mai

Luxemburg, Croația și România, cele mai mari creșteri anuale ale vânzărilor cu amănuntul, în mai

Telex » Știri 8 iulie, 9:28  

Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,3% în zona euro și cu 0,6% în Uniunea Europeană în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2023, iar Luxemburg, Croația și România sunt statele membre UE cu cele mai semnificative avansuri, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai mari creșteri ale volumului comerțului cu amănuntul în mai, comparativ cu perioada similară din 2023, s-au înregistrat în Luxemburg (10,4%), Croația (8,4%) și România (6,5%) iar cele mai semnificative scăderi au fost consemnate în Belgia (-5,2%), Estonia (-4%) și Slovenia (-1,1%).

În UE, vânzările de alimente, băuturi și tutun au urcat cu 0,7%, cele de produse non-alimentare cu 0,9%, în timp ce vânzările de combustibili auto au înregistrat un declin de 0,8%.

Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,1% în zona euro și în Uniunea Europeană, în mai, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 0,2% atât în UE, cât și în zona euro.

În rândul statelor membre ale UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creștere a volumului comerțului cu amănuntul în mai, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Danemarca (2,3%), urmată de Lituania (1,8%) și Luxemburg (1,7%), cele mai semnificative scăderi fiind în Slovacia (-1%), Irlanda (-0,9%), Bulgaria și Malta (ambele cu -0,8%).

În UE, vânzările de alimente, băuturi și tutun au crescut cu 1,2%, cele de produse non-alimentare au scăzut cu 0,4%, în timp ce vânzările de combustibili auto nu s-au modificat.

În România, s-a înregistrat o scădere de 0,3% a volumului comerțului cu amănuntul, în mai, după un avans de 0,6% luna precedentă.

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în România volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele cinci luni din acest an, față de perioada similară din 2023, atât ca serie brută, cu 8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 6,4%.

De asemenea, datele INS mai arată că volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna mai 2024, comparativ cu luna mai 2023, a înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 5,7%, datorită majorărilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+5,9%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+0,5%).

Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în mai 2024, comparativ cu aceeași lună din 2023, a urcat, pe ansamblu, cu 6,1%, datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+9,1%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+4,9%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+1,6%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.