MADR: A fost aprobat cadrul normativ național pentru implementarea condiționalității sociale
Telex » Știri 30 octombrie, 16:14
Executivul a aprobat astăzi o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul acestui act normativ, instituția stabilește cadrul normativ național necesar implementării condiționalității sociale, care, începând cu 2025, va fi obligatorie pentru toate statele membre UE.
Condiționalitatea socială este o cerință stabilită în legislația europeană (Regulamentul (UE) nr.2115/2021), în temeiul căreia fermierii care primesc plăți directe sau plăți compensatorii în materie de mediu, climă și bunăstarea animalelor, vor fi supuși, începând cu data de 1 ianuarie 2025, unei sancțiuni administrative, respectiv reducere/excludere a cuantumului subvențiilor, dacă NU îndeplinesc anumite cerințe legate de condițiile de muncă și de încadrare în muncă aplicabile sau nu respectă anumite obligații ale angajatorului, stabilite în legislația națională de transpunere a Directivei (UE) 2019/1152, Directivei 89/391/CEE și a Directivei 2009/104/CE.
Hotărârea de Guvern aprobată astăzi vizează:
- condiționarea plăților directe sau plăților compensatorii în materie de mediu, climă și bunăstarea animalelor acordate fermierilor, de respectarea normelor privind condiționalitatea socială, potrivit dispozițiilor legale aplicabile în domeniul legislației privind îmbunătățirea condițiilor de încadrare în muncă și asigurarea respectării obligațiilor angajatorilor, precum și a cerințelor privind securitatea și sănătatea în muncă;
- exceptarea, în cazul ajutoarelor naționale tranzitorii, a aplicării sancțiunilor pentru nerespectarea normelor privind condiționalitatea socială, alături de normele privind condiționalitatea de mediu;
- stabilirea termenului și a modalității de aprobare a sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării, de către beneficiarii subvențiilor, a normelor privind condiționalitatea socială, respectiv 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri;
- reglementarea atribuției APIA de aplicare a acestor sancțiuni, ca urmare a notificării autorităților cu atribuții în controlul și asigurarea respectării normelor din domeniul legislației privind îmbunătățirea condițiilor de încadrare în muncă și asigurarea respectării obligațiilor angajatorilor, precum și a cerințelor privind securitatea și sănătatea în muncă, în condiții ce se stabilesc prin protocol de colaborare;
- instituirea temeiului legal pentru aprobarea, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, a Ghidului fermierului privind condiționalitatea socială.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial