MADR: Fonduri de peste 5,5 milioane de euro realocate către sprijinul cuplat în sectorul vegetal
Telex » Știri 6 iunie, 9:00
Ordinul ministrului Agriculturii pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2023, finanțate din FEGA prin intervențiile din cadrul Planului Strategic PAC (PS PAC) 2023-2027, a fost modificat, pentru realocarea unei sume de peste 5,5 milioane de euro către cele mai accesate intervenții care vizează sprijinul cuplat în sectorul vegetal. Potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres, disponibilul de 5.588.556 euro rămas la nivelul intervențiilor care vizează sprijinul cuplat în sectorul vegetal după stabilirea cuantumului maxim prevăzut în PS pentru intervențiile sub-accesate, se realocă către intervențiile ce vizează sprijinul cuplat vegetal care au fost supra-accesate, prin acest transfer asigurându-se cuantumul unitar stabilit la nivelul PS PAC.
Referitor la ecoschemele din sectorul zootehnic, cuantumul stabilit este în prezent la nivelul maxim prevăzut în documentul de programare, precizează MADR.
În ceea ce privește nivelul sprijinului cuplat în zootehnie, în urma stabilirii numărului final de animale eligibile și a împărțirii bugetului existent la nivelul fiecărei intervenții, cuantumurile finale au crescut, urmând ca fermierii să primească diferența dintre cuantumurile nou stabilite și cele stabilite la nivelul anului 2023 prin OMADR 481/2023.
Mai mult, aproximativ un milion de euro rămași disponibili la nivelul intervențiilor care vizează sprijinul cuplat vegetal au fost redistribuiți către PD 24 - Sprijin cuplat pentru venit - ovine-caprine, pentru asigurarea unui cuantum cât mai apropiat de cel unitar planificat în PS.
Ordinul mai prevede realocarea sumei de 4,85 milioane de euro aferentă Ecoschemelor PD-05-PD-08 către PD - 03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.
Astfel, cuantumurile unitare stabilite vor fi de 97,5715 euro (pe hectar/cap animal/UVM - după caz) pentru intervenția PD-01 Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS); 51,1365 euro, pentru PD-02 Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS); 60,2988 euro - PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri; 73 de euro - PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil; 98,8 euro - Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici (gospodăriile tradiționale); 102,6 euro - PD-06 Înierbarea intervalului dintre rânduri în plantațiile pomicole, viticole, pepiniere și hameiști; 100,18 euro - PD-07 Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte, 109,52 euro - PD-08 Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat.
De asemenea, pentru intervenția PD-09 - Sprijin cuplat pentru venit-Soia, cuantumul unitar final (euro ha/cap animal/UVM - după caz) este de 195 euro, pentru PD-10 Sprijin cuplat pentru venit-Lucernă - 101 euro, PD-11 Sprijin cuplat pentru venit- Leguminoase pentru industrializare - mazăre de grădină, fasole boabe și fasole păstăi - 279,5 euro, PD-12 Sprijin cuplat pentru venit-Cânepă - 318,5 euro, PD-13 Sprijin cuplat pentru venit-Orez - 786,5 euro, PD-14 Sprijin cuplat pentru venit-Sămânță de cartof - 2.001 euro, PD-15 Sprijin cuplat pentru venit -Hamei - 599,91 euro, PD-16 Sprijin cuplat pentru venit-Sfecla de zahăr - 1.170 euro, PD-17 Sprijin cuplat pentru venit- Legume cultivate în câmp pentru consum în stare proaspătă sau destinate industrializării (tomate, castraveți, ardei, vinete) - 1.600 euro, PD-18 Sprijin cuplat pentru venit-Legume cultivate în sere și solarii (tomate, castraveți, ardei, vinete) - 2.100 euro, PD-19 Sprijin cuplat pentru venit-Fructe (prune, mere, cireșe, vișine, caise și piersice) - 737,1 euro.
Intervenția PD-20 Sprijin cuplat pentru venit - Semințe pentru plante furajere are stabilit un cuantum unitar de 260 de euro; PD-21 Sprijin cuplat pentru venit - vaci de lapte - 345,6927 euro; PD-22 Sprijin cuplat pentru venit- carne vită - 321,1140 euro; PD-23 Sprijin cuplat pentru venit - bivolițe de lapte - 186,5208 euro; PD-24 Sprijin cuplat pentru venit - ovine-caprine - 17,8508 euro; PD-25 Sprijin cuplat pentru venit pentru viermii de mătase - 0,1796 euro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial