MADR: Măsuri pentru implementarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală
Telex » Știri
6 august 2021
Executivul a aprobat o Hotărâre ce modifică și completează HG nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, pentru a răspunde cerințelor specifice perioadei de tranziție 2021-2022. „Adoptarea acestui act normativ face posibilă derularea demersurilor necesare lansării sesiunilor măsurilor din PNDR aferente perioadei de tranziție 2021-2022, măsuri a căror implementare este vizată de modificările din hotărârea adoptată. Aprobarea acestui act normativ permite derularea pașilor procedurali necesari lansării măsurilor, respectiv aprobarea ghidurilor solicitantului și procedurilor aferente”, precizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat.
Principalele modificări și completări cuprinse în actul normativ vizează, printre altele, reglementarea depunerii proiectelor din cadrul apelurilor măsurilor aferente perioadei de tranziție precum și perioada maximă de implementare în conformitate cu prevederile privind eligibilitatea cheltuielilor, respectiv decembrie 2025.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc