MADR: Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor se poate prelungi cu încă 6 luni
Telex » Știri 25 noiembrie 2022
Schema de ajutor de stat privind sprijinul pentru creșterea animalelor se poate prelungi cu încă 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2023, cu valorile cuantumurilor reglementate în prezent aferente perioadei menționate anterior, potrivit unui proiect de HG, publicat în transparență decizională pe site-ul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), relatează Agerpres. Sprijinul pentru creșterea animalelor se acordă în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei și ale HG 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, iar această prelungire a termenului este necesară deoarece legislația Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 - 2027 este în curs de elaborare.
"Prin acest proiect de HG se oferă posibilitatea de a completa cererea inițială doar pentru jumătate de an în vederea continuării activității de ameliorare până la adoptarea noii legislații UE. Legislația Uniunii Europene în acest domeniu pentru perioada 2023 - 2027 este în curs de elaborare, iar după adoptarea acesteia se va iniția legislația națională și se va notifica la Comisia Europeană noua schemă de ajutor de stat", se arată într-un comunicat al MADR.
HG nr. 1179/2014 reglementează schema de ajutor de stat, având ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.
Cererile inițiale de solicitare a ajutoarelor de stat se depun în perioada 1-15 decembrie a anului precedent celui pentru care se solicită ajutorul de stat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial