Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
MADR va centraliza pe o platformă stocurile de produse agroalimentare

MADR va centraliza pe o platformă stocurile de produse agroalimentare

Telex » Știri 23 mai 2022  

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că va implementa o platformă de baze de date, actualizată periodic, dedicată centralizării stocurilor de produse agroalimentare deținute de producători, depozitari, procesatori și comercianți, pentru a avea o imagine completă și complexă asupra cantităților de produse agroalimentare disponibile la nivel național. În acest sens, potrivit unui comunicat al instituției, a fost elaborat un proiect de ordonanță de urgență, act normativ aflat pe circuitul de avizare interministerială.

„România are suficiente stocuri de alimente și produce suficient pentru asigurarea consumului intern al populației, însă, în contextul global actual, trebuie să fim pregătiți pentru orice fel de scenariu. Există deja o presiune pe piețele internaționale cu privire la comerțul cu alimente, cauzată de conflictul militar ruso-ucrainean, suprapus pe efectele pandemiei și criza din energie și gaze naturale. O monitorizare centralizată a cantităților de produse agricole și alimentare disponibile este esențială pentru reducerea riscurilor care pot apărea în domeniul securității alimentare și ne va permite să acționăm eficient cu politici publice țintite, dacă situația o va impune”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

Actul normativ prevede gestionarea centralizată de către MADR a datelor disponibile în prezent la diferite instituții publice și private, prin intermediul unei platforme online, pe baza raportărilor realizate lunar de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii și comercianții care își desfășoară activitatea pe teritoriul României în domeniul agriculturii și industriei alimentare.

Evidența stocurilor va fi raportată până la data de 15 ale fiecărei luni pentru datele valabile pentru ultima zi a lunii precedente și se aplică pentru următoarele categorii de produse: a) legume-fructe; b) cereale și produse pe bază de cereale; c) semințe de oleaginoase și produse pe bază de oleaginoase; d) leguminoase furajere; e) semințe certificate: cereale, orez, oleaginoase și proteaginoase; f) carne și produse din carne, cu termen de valabilitate mai mare de 10 zile, inclusiv conserve din carne și mixte; g) lapte și produse din lapte; h) produse de morărit și panificație; i) produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe; j) grăsimi și uleiuri; k) apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor și toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate; l) orez; m) plante aromatice, sare și condimente; n) ceaiuri; o) zahăr; p) miere; q) drojdie.

Nu au obligația raportării comercianții care dețin suprafețe de comercializare mai mici de 400 mp, comercianții ambulanți, comercianții care desfășoară activități de alimentație publică sau care desfășoară activități de comercializare în zone publice.

De asemenea, obligația raportării nu se aplică producătorilor care dețin în stoc, în ultima zi a lunii, cantități de până la: a) 10.000 kg - legume, inclusiv cartofi; b) 10.000 kg – fructe; c) 25.000 kg – cereale; d) 20.000 kg - semințe de oleaginoase; e) 10.000 kg - leguminoase furajere; f) 300 kg - plante aromatice; g) 50 kg – miere.

Datele introduse vor avea caracter confidențial, iar verificarea corectitudinii informațiilor introduse va fi realizată de către persoane împuternicite de către MADR și MF, conform competențelor legale.

Metodologia de raportare, colectare, centralizare și prelucrare a datelor privind stocurile, precum și operaționalizarea platformei vor fi stabilite prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.