Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Mai mult de jumătate dintre cererile înregistrate de CSALB au fost neconforme

Telex » Știri 24 februarie 2017  

Peste 50% dintre cele 613 cereri înregistrate în perioada martie 2016 – februarie 2017 de Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB), instituţie creată cu scopul de a oferi soluţii alternative în litigiile dintre clienţi şi bănci, au fost neconforme pentru că erau depuse contra unor companii care nu intrau în sfera de activitate a instituţiei, a declarat astăzi directorul general al instituţiei, Liviu Fenoghen.

CSALB a fost înfiinţat în 2015 printr-o ordonanţă de urgenţă, care a transpus în legislaţie o directivă europeană pentru soluţionarea ca alternativă extrajudiciară a litigiilor dintre instituţiile financiare şi clienţi.

Şeful Centrului a explicat că solicitările neconforme sunt cele ce nu se înscriu în obiectul de activitate al CSALB, pentru că sunt depuse de consumatori împotriva unor companii care nu sunt supravegheate de Banca Naţională a României (BNR). „Până în data de 23 februarie au fost înregistrate 293 de cereri conforme, care pot face obiectul demersurilor CSALB. Mai există însă 320 de cereri care nu sunt conforme”, a afirmat Fenoghen, cu prilejul unui eveniment de profil.

Centrul a anunţat că a ajutat 42 de consumatori să-şi rezolve amiabil litigiile cu băncile în cele 11 luni de activitate. Dintre aceştia, 38 au hotărâre definitivă, în două cazuri soluţia este transmisă, iar într-un caz hotărârea este în curs de redactare.

Potrivit bilanţul prezentat de instituţie, au existat cazuri în care clienţilor li s-a redus rata la bancă cu peste 50%. Spre exemplu, la un credit în lei restructurat, rata lunară a scăzut de la 1300 la la 600 lei, perioada de rambursare a fost extinsă şi a fost introdus un codebitor.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.