Mai multe locuri de muncă vacante
Numărul 9, 24-30 mai 2016 » Breviar statistic
În primul trimestru al anului, rata locurilor de muncă vacante a fost de 1,27%, în creștere cu 0,06 puncte procentuale față de trimestrul precedent. Numărul locurilor de muncă vacante a fost de 58.300, în creștere cu 3.600 față de trimestrul anterior. Comparativ cu primele trei luni ale anului anterior, rata locurilor de muncă vacante a crescut cu 0,24 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante s-a majorat cu 13.200.
În intervalul ianuarie-martie 2016, cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s‐au înregistrat în administrația publică (3,47%), alte activități de servicii, respectiv în activități de spectacole, culturale și recreative (2,50% fiecare în parte). În industria prelucrătoare s‐a concentrat peste 25% din numărul total al locurilor de muncă vacante (15.000), iar rata a avut valoarea de 1,31%. Sectorul bugetar a însumat aproape o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 8.900 de locuri vacante se regăsesc în administrația publică, 7.700 în sănătate și asistență socială, respectiv 2.400 în învățământ. La polul opus, cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s‐au regăsit în industria extractivă (0,41%), urmată de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (0,42%). Numărul locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai reduse valori în tranzacții imobiliare (100), respectiv în industria extractivă (200).
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc