Mâine încep înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”
Telex » Știri
26 mai 2022
Comisia Europeană (CE) a aprobat schema de ajutor de stat, în valoare totală de 300 milioane euro, introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar", parte a acestei scheme de ajutor de stat, este implementat de MADR, prin intermediul APIA. (CECCAR Business Magazine a publicat detalii despre această măsură aici)
În acest sens, a fost semnat contractul cu AM POC din cadrul MIPE pentru accesarea fondurilor în valoare totală de 50 milioane euro.
Beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii.
„Continuăm să sprijinim fermierii români să producă alimente pentru noi toți, în contextul crizelor succesive care le-au perturbat activitatea în ultimii ani. Le mulțumesc colegilor din guvern și mă bucur că am reușit să direcționăm 300 de milioane de euro pentru capitalizarea fermelor și unităților de producție, bani europeni care inițial erau prevăzuți în Programul Operațional Competitivitate. Ne vom asigura că fondurile vor ajunge cât mai curând la beneficiari, astfel încât aceștia să continue să asigure hrana populației”, a declarat ministrul de resort Adrian Chesnoiu, citat în comunicat.
Înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar" încep mâine, 27 mai 2022, și se vor încheia după epuizarea fondurilor alocate. Cererile se finanțează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar.
De asemenea, MADR informează că a publicat Ghidul solicitantului aferent măsurii „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pe site-ul instituției și poate fi consultat aici. De asemenea, Ordinul nr. 134/2022 al MADR privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 516 din 25 mai 2022.
Informații referitoare la înscrierea și procedura de accesare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, în valoare de 250 de milioane de euro, din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 61/2022 sunt disponibile aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc