Majoritatea statelor UE nu sunt de acord să suporte costul testelor PCR pentru certificatul verde digital
Telex » Știri 10 mai 2021
Circa 20 de state membre ale UE resping propunerea Parlamentului European (PE) ca ele să suporte costurile testelor PCR pentru COVID-19 efectuate de posesorii viitorului „certificat verde digital” pe care blocul comunitar dorește să-l creeze pentru a facilita călătoriile fără restricții între țările UE în timp de pandemie, relatează agenția spaniolă EFE. Conform unor surse citate de această agenție, respectivele țări afirmă că nu dispun de capacitatea tehnică, logistică și economică pentru a-și asuma plata testelor PCR. Ele văd posibil acest lucru mai târziu, când vaccinarea va fi avansat substanțial și numărul testelor PCR va fi mult mai redus, dar nu acum, informează Agerpres.
Implementarea „certificatului verde digital”, dorită de Comisia Europeană pentru luna iunie, astfel încât să fie înlesnite călătoriile în sezonul estival, a fost unul dintre subiectele discutate de liderii statelor UE la summitul european informal pe teme sociale desfășurat vineri și sâmbătă la Porto.
Posesorii documentului (în format fizic sau digital) propus vor putea să dovedească cu acesta că au fost vaccinați anti-COVID-19, că au fost testați negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizați în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricțiile (carantină, testare) în țara de destinație. Dar încă nu s-au finalizat discuțiile asupra costurilor, datelor, chestiunilor privind respectarea dreptului la viață privată, precum și asupra aspectelor tehnice și medicale, printre altele. Există, de asemenea, opinii conform cărora redeschiderea turismului intracomunitar este prematură în condițiile unei rate încă reduse a vaccinării populației europene.
O altă chestiune de lămurit este dacă testele de anticorpi pot fi considerate o dovadă adecvată că o persoană care s-a recuperat după COVID-19 este imună în fața unei noi infecții.
Statele din sud cu sectoare turistice puternice, precum Spania sau Italia, doresc lansarea acestui document cât mai repede posibil. Dar ele se lovesc de statele mai reticente din nord și de procedurile decizionale greoaie ale UE. De asemenea, unele țări sunt preocupate de riscul discriminării persoanelor nevaccinate față de cele vaccinate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice