Mamata Banerjee, pe urmele Indirei Gandhi
Numărul 4, 19-25 aprilie 2016 » Axa timpului
Mamata Banerjee s-a născut la 5 ianuarie 1955 în Calcutta. Deși a avut o tinerețe dificilă, a reușit să studieze și să obțină numeroase rezultate remarcabile, inclusiv o licență în drept și un master în arte. S-a implicat în politică încă din perioada studiilor, ocupând diverse funcții în cadrul organizațiilor politice locale. A fost aleasă pentru prima dată ca membru al Parlamentului în 1984, a pierdut funcția în alegerile parlamentare din 1989 și a recâștigat-o în 1991, păstrând-o apoi până în anul 2009.
Până la sfârșitul anilor ’90, Banerjee a fost deziluzionată de ceea ce a considerat a fi „partea coruptă” din Congres. În decembrie 2006 a protestat timp de 25 de zile prin greva foamei față de tentativa guvernului din Bengalul de Vest de a prelua cu forța terenurile agricultorilor, terenuri pe care urma să se construiască o fabrică de automobile. Protestul a devenit catalizatorul partidului și a favorizat revenirea în plan politic a Mamatei, concretizată în alegerile parlamentare naționale din 2009.
Popularitatea ei a crescut în următorii doi ani, perioadă în care a militat, printre altele, pentru drepturile omului, protecția femeilor și a copiilor. Partidul său a câștigat alegerile din 2011 și, prin participare la formarea guvernului, a reușit să pună capăt unei guvernări comuniste ce s-a întins pe mai mult de trei decenii. Banerjee a fost învestită la 20 mai 2011 în funcția de ministru-șef al Bengalului de Vest, funcție pe care o deține și astăzi.
Într-un interviu recent, comparând situația actuală din Bengalul de Vest cu cea a capitalei Delhi din anul 1977, ministrul Afacerilor Externe din India, Sushma Swaraj, a prezis o înfrângere răsunătoare pentru ministrul Mamata Banerjee în alegerile ce urmează, spunând că va avea parte de aceeași soartă ca prim-ministrul Indira Gandhi.
Indira Gandhi, deși faimoasă – fiind cel de-al treilea prim-ministru al Indiei –, nu are nicio legătură cu Mahatma Gandhi. Indira Gandhi s-a născut la 19 noiembrie 1917 și a fost unicul copil al lui Jawaharlal Nehru, primul prim-ministru al Indiei independente. A avut parte de o educație excelentă la școli elvețiene și la colegiul Somerville din Oxford. După moartea mamei sale în 1936, Indira Gandhi a devenit gazdă în casa tatălui său, învățând relațiile complexe ale diplomației cu unii dintre cei mai mari lideri ai lumii.
Indira a fost aleasă președinte al Congresului Național indian în 1960. La moartea tatălui său, a fost numită ministru al Informației și Comunicațiilor. Când succesorul tatălui ei, Lal Bahadur Shastri, a murit brusc în 1966, Congresul indian a numit-o prim-ministru. Aceasta i-a surprins pe vechii colegi ai tatălui ei conducând cu o mână de fier și concediind oficiali din cele mai înalte ranguri și aducând ulterior schimbări majore în programa agricolă – ceea ce a îmbunătățit viața oamenilor săraci din India și astfel, pentru un timp, Indira Gandhi a fost considerată o eroină.
În timpul războiului indo-pakistanez din 1971, în care armata pakistaneză a acționat violent contra populației din Pakistanul de Est, aproape 10 milioane de oameni s-au refugiat în India. După capitularea forțelor pakistaneze, Indira Gandhi l-a invitat pe președintele Pakistanului la Shimla pentru un summit de o săptămână. Cei doi conducători au semnat, în cele din urmă, Înțelegerea de la Shimla, căzând de acord să rezolve disputele asupra Kashmirului pe căi pașnice. Munca ei a dus la crearea unei națiuni noi și independente: Bangladesh.
Indira Gandhi a condus, de asemenea, mișcarea ce a devenit cunoscută drept Revoluția Verde. Într-un efort de a soluționa lipsa de hrană care afecta mai ales fermierii Sikh extrem de săraci din regiunea Punjab, ea a decis să diversifice recoltele și să crească exportul de hrană, creând noi locuri de muncă și, prin aceasta, producând mai multă mâncare pentru populația Indiei.
Cu toate că se făcuseră progrese majore și chiar dacă Indira Gandhi conducea într-un mod autoritar, corupția și-a făcut loc în Congresul ei. În 1975, Înalta Curte a găsit-o vinovată de o infracțiune minoră săvârșită în anii alegerilor, iar opozanții au cerut demisia sa. Indira a răspuns printr-o cerere adresată președintelui de a declara stare de urgență.
Gandhi a pierdut următoarele alegeri și a fost apoi întemnițată. Dar în 1980 țara a răspuns diferit, iar Indira a câștigat din nou alegerile cu o majoritate zdrobitoare. În același an, fiul acesteia, Sanjay Gandhi, care i-a servit drept șef al consilierilor politici, a murit într-un accident de avion la New Delhi. După moartea lui Sanjay, Indira a început să-și pregătească celălalt fiu, Rajiv, pentru politică.
Indira Gandhi nu a fost singurul politician din India care își pregătea o rudă apropiată să preia și să ducă mai departe cariera sa. În zilele noastre și Mamata Banerjee pregătește un nepot care să-i ia locul, respectiv pe Abhishek Banerjee.
În anii ’80, mișcarea separatiștilor Sikh – pe care Gandhi intenționa s-o înăbușe – a luat amploare în India. Extremiștii Sikh au ținut o campanie în interiorul Templului de Aur, iar Indira a ordonat ca 70.000 de soldați să distrugă orice le stă în cale în templul sacru, ceea ce a dus la moartea a peste 450 de oameni.
La 31 octombrie 1984, o gardă de corp de încredere, dar de origine Sikh, a tras asupra Indirei cu un pistol de calibrul 38. O altă gardă de corp – și aceasta de origine Sikh – a tras asupra Indirei Gandhi cu o armă automată, curmându-i viața.
În săptămâna 10-17 aprilie 2016, ducele și ducesa de Cambridge au efectuat o vizită oficială în India, cu puțin timp înainte de aniversarea celor 90 de ani ai reginei Elisabeta a II-a. Astfel, prințul William urmează pașii făcuți de bunicii și părinții săi. În 1983, regina Elisabeta a II-a, însoțită de ducele de Edinburgh, a vizitat India și a avut prilejul să se întâlnească cu prim-ministrul de atunci, Indira Gandhi.
Autoarea este istoric și producător
al emisiunii PE AXA TIMPULUI la RADIO LIGHT.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice