Prezentarea și comentarea, în mass-media, a unor proiecte de acte normative au generat o „inflație” de formule care – într-un fel sau altul – vizează managementul și managerii. Astfel, ne-a fost dat să citim și să auzim sintagme de felul „manager bazat pe cunoștințe”, „manager profesionist”, „manager privat”, „manageriatul și gestionarea afacerilor”, „conducătorul echipei și managerul acesteia”, „titularii posturilor manageriale și specialiștii întreprinderii”, „capacitatea managerilor de a conduce, de a decide, de a prevedea, de a anticipa”. Șirul exemplelor ar putea continua mult și bine.

Deși diverse prin conținut și formă, mai toate formulele citate conțin aproximativ aceleași erori. Bunăoară, „manager bazat pe cunoștințe” sună cel puțin ciudat, dar aici avem de-a face cu o traducere defectuoasă a sintagmei englezești referitoare la „managementul bazat pe cunoștințe” („knowledge based management”). Cum să fii „manager” real (nu închipuit) fără cunoștințele de rigoare? Cât privește formula „manager profesionist”, aici găsim un pleonasm în toată regula, întrucât amatorismul în materie de management este un nonsens, o contradicție în termeni. Apoi, fiecare manager este, evident, o persoană „privată”, decide de sine stătător dacă și cum să se angajeze în calitate de manager, își „vinde” (dacă putem spune astfel) „forța de muncă”.

Alăturarea, prin conjuncția „și”, a noțiunilor de „manageriat” și „gestionarea afacerilor” este tot o formulă cu iz pleonastic. În fond, chiar definiția „manageriatului” include „gestionarea afacerilor”. În aceeași categorie de greșeli se încadrează și exemplul redat în continuarea enumerării de erori frecvente: „conducătorul echipei” este chiar... „managerul acesteia”.

O mențiune aparte se cuvine a fi făcută în legătură cu sintagma „titularii posturilor manageriale și specialiștii întreprinderii”. Oare „managerii” nu sunt... „specialiști”? Cel puțin la nivel de deziderat, managerii performanți nu pot fi decât „specialiști” fie și numai în știința și arta... „managementului”.

În aceeași ordine de idei, se impune a constata că – și în cazul trimiterilor la „manageri” și „management” – se nesocotește de prea multe ori raportul dintre parte și întreg. Ne referim aici la ultimul exemplu. Autorul articolului din care am citat înșiră după „capacitatea de a conduce” exact componente ale actului de „conducere”, care include „decizia”, „prevederea”, „anticiparea” etc. Cum ar putea să fie exercitat „actul de conducere” fără (de pildă) „capacitatea de a decide”?

Uneori se trec cu vederea exigențele superioare care decurg din calitatea de „manager” autentic, dar în cazurile enunțate ne confruntăm, mai ales, cu un alt tip de exigențe: cele ale limbii române. De fapt, nici nu poți să fii un bun „manager” dacă nu știi să comunici adecvat măcar în limba maternă. Altfel, nu se mai înțelege – cum se spune – om cu persoană. Și atunci, despre ce „management” și „manageri” mai poate fi vorba? (T.B.)