Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la redeschiderea Mănăstirii Voroneț (județul Suceava) a avut loc, la Biblioteca Academiei Române, vernisajul unei ample expoziții dedicate acestui eveniment. Au participat și au evocat istoria celebrei mănăstiri Patriarhul Daniel și președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Au trecut 533 de ani de când Ștefan cel Mare a ctitorit această bijuterie arhitectonică și, deopotrivă, un monument al artelor plastice. Numeroase fotografii care imortalizează exteriorul și interiorul Mănăstirii Voroneț depun mărturie despre afirmarea stilului artistic moldovenesc, promovat în această fermecătoare zonă a țării încărcată de momente care au marcat mai tot ce s-a întâmplat pe meleagurile românești în ultima jumătate de mileniu.

Un loc aparte în alocuțiunile rostite la vernisaj – ca reflectare a mesajului transmis de exponatele prezentate – îl ocupă geneza importantului și impozantului locaș de cult, respectiv anul 1488, când, în numai trei luni și trei săptămâni, a fost ridicat din temelii până la turlele ale căror cruci săgetează văzduhul, ca semn al aspirației omului de a cuceri înălțimile, spre împlinirea fiecăruia prin credință, creativitate și temeritate.

Cum era firesc, o mare atenție s-a acordat celebrului „albastru de Voroneț”, culoarea dominantă a fațadei și interiorului. Opt ani a durat truda pictorilor, a celor care au conferit mănăstirii o aură neegalată, până acum, în artele plastice specifice ortodoxiei. „Albastrul de Voroneț” reprezintă (dacă ne putem exprima astfel) încă o enigmă în materie de combinare a culorilor, cu o chimie a materiei prime ce încorporează un meșteșug încă nedescoperit. La rândul lor, picturile murale se remarcă prin inventivitate, alcătuind o sinteză extrem de expresivă a sentimentelor religioase și laice. Îndeosebi „Judecata de Apoi”, pictată pe peretele vestic al mănăstirii, atrage atenția și admirația privitorului, inclusiv prin dimensiuni și originalitate, fiind neîntreruptă de nicio deschidere de uși și ferestre. Prin tot ceea ce o definește sub aspect artistic, Mănăstirea este considerată, pe bună dreptate, drept „Capela Sixtină a Estului”.

Istoria n-a fost fastă vreme de peste patru secole cu această capodoperă artistică și izvor de credință. După ocuparea Bucovinei de Imperiul Habsburgic, în 1785, Mănăstirea Voroneț a fost desființată, rămânând doar biserica. Abia în primăvara anului 1991 s-a redeschis, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reactivarea așezământului monahal constituind o dovadă vie a libertății religioase reînviate în perioada postdecembristă.

Vernisarea expoziției a fost marcată de un moment cu o mare încărcătură emoțională. Au fost de față maica Irina Pântescu, care a condus Sfântul locaș 27 de ani, precum și maica Gabriela Platon, actuala stareță. Proinstareța Irina este nonagenară, înconjurată de grija și admirația tuturor celor care au cunoscut-o și prețuit-o pentru modul în care a păstrat și a îmbogățit moștenirea lăsată de înaintași. S-a remarcat inclusiv prin excelenta punere în valoare a mărturiilor din vechime mult apreciate de turiștii români și străini care au trecut pragul mănăstirii, monument înscris în Patrimoniul Cultural al UNESCO.

Un moment de mare bucurie l-a constituit și faptul că ambele maici au trecut cu bine greaua încercare provocată de infectarea cu COVID-19. Au fost internate în spital la finalul anului trecut, iar medicii au depus eforturi deosebite pentru a le vindeca. Patriarhul Daniel le-a oferit un tort care a reprodus Tetraevangheliarul de la Voroneț, o carte-document de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Expoziția – care rămâne deschisă până la 16 aprilie a.c. – a fost vizitată, prin programări telefonice, de numeroși credincioși, iubitori ai artei noastre străvechi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)