Marca statului va fi aplicată pe toate obiectele din metale prețioase comercializate în România
Numărul 8, 6-12 martie 2018 » Curier legislativ
Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede aplicarea obligatorie a mărcii statului pe toate obiectele din metale prețioase care vor fi comercializate în România. În mod concret, după intrarea în vigoare a actului normativ, toate obiectele respective vor avea aplicată, de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), marca oficială a statului, în locul mărcii de garanție proprii a comercianților. „Măsura permite atât combaterea evaziunii fiscale, cât și combaterea falsurilor și contrafacerilor obiectelor din metale prețioase. Aplicarea mărcii oficiale a statului determină o creștere a nivelului de încredere și siguranță a consumatorului la achiziționarea acestor obiecte”, precizează Guvernul, într-un comunicat.
- Trasabilitatea obiectelor din metale prețioase – orice bijuterie cumpărată de un cetățean român are o trasabilitate clară;
- Acuratețea informațiilor despre cantitatea și calitatea metalului prețios din bijuterii – clienții vor avea informații certe și credibile despre componența bijuteriilor pe care le vor achiziționa;
- Evidența cantităților de metal prețios introduse și/sau scoase de pe teritoriul României.
„Aplicarea mărcii de stat este o măsură simplă și eficientă care ne permite să protejăm consumatorii, să combatem evaziunea fiscală și să știm în orice moment ce cantități de metale prețioase au intrat sau ieșit din România. Măsura va avea un impact important în combaterea evaziunii și în îmbunătățirea fiscalizării comerțului cu obiecte din metale prețioase, iar efectele economice pozitive se vor vedea prin creșterea încasărilor la bugetul de stat”, a declarat ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă.
Actul normativ conține, potrivit Guvernului, și măsuri de reducere a birocrației. Urmează să fie eliminate taxe pe care agenții economici le plătesc, și anume: taxa de autorizare pentru fiecare dintre operațiunile cu metale prețioase și pietre prețioase prevăzute de OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România; taxa de viză anuală pentru fiecare operațiune autorizată; taxa pentru eliberarea unui duplicat al unei autorizații emise de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care a fost distrusă, pierdută sau furată.
Actul normativ prevede o perioadă de tranziție, în care agenții economici vor putea comercializa produse cu marca de garanție proprie. Astfel, până la 30 iunie 2018 se acceptă comercializarea obiectelor marcate de comerciant. În această perioadă, produsele din metale prețioase nou înregistrate în gestiune vor fi marcate cu marca statului.
(Copyright foto: shinobi34 / 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial