Marcel Boloș: Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 ne-a adus peste 26 miliarde de euro
Telex » Știri 8 februarie 2023
Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 ne-a adus deja peste 26 miliarde de euro și tragem să salvăm până la ultimul cent pe care îl putem obține, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, după transmiterea declarațiilor de cheltuieli din ianuarie. Potrivit unui comunicat al MIPE, citat de Agerpres, în cursul lunii ianuarie, Autoritățile de Management ale programelor operaționale aferente perioadei 2014 - 2020 au transmis Autorității de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor, spre certificare și rambursare, declarații de cheltuieli în valoare totală de 184 milioane de euro.
Astfel, Autoritatea de Management a Programului Operațional Infrastructură Mare a transmis declarații de cheltuieli în valoare de 104 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate - 21 milioane euro, Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional - 52 milioane euro și Autoritatea de Management a Programului Operațional Capacitate Administrativă - 7 milioane euro.
"Ne-am asumat că vom aduce anul acesta rata de absorbție cât mai aproape de 100%, fără să ne permitem să acceptăm mai puțin de 95%. Începutul ne face să fim optimiști că vom reuși ceea ce ne-am propus, după ce am senat în 30 de zile peste 600 contracte de finanțare, în valoare de aproximativ 257 milioane euro. Ele se adaugă celor peste 2.300 semnate anul trecut. Cel mai important este că impactul proiectelor pe care le finanțăm prin aceste programe operaționale se regăsește atât în economie, prin sprijinul pe care l-am acordat mediului de afaceri, cât și în calitatea vieții din mediile rural și urban, prin investițiile în infrastructura de transport, în extinderea rețelelor de apă și apă uzată, în energie verde sau în domenii precum educație sau sănătate", a precizat ministrul Marcel Boloș.
În ceea ce privește execuția Cadrului Financiar Multianual 2014-2020, până la această dată, sumele totale primite de la Comisia Europeană, reprezentând prefinanțări și rambursări, aferente programelor finanțate din FESI (PO Infrastructură Mare, PO Competitivitate, PO Regional, PO Capacitate Administrativă, PO Asistență Tehnică, PO Capital Uman, PN Dezvoltare Rurală, PO Pescuit și Afaceri Maritime) și din FEAD (POAD) se situează la aproximativ 26,1 miliarde euro (6,2 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent, din care 180 milioane euro în anul 2023), ceea ce reprezintă circa 74% din alocarea UE aferentă acestor programe.
În plus, s-au rambursat de către Comisia Europeană aproape 12,55 miliarde euro pentru plăți directe în agricultură (1,86 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent).
Potrivit MIPE, autoritățile de management au semnat 15.358 de contracte de finanțare cu beneficiarii, cu o valoare totală de aproximativ 47,4 miliarde euro, iar plățile totale către beneficiari în cadrul contractelor semnate însumează aproape 20,1 miliarde de euro.
Sumele solicitate Comisiei Europene sunt de circa 16,9 miliarde euro (5,02 miliarde euro de la începutul anului 2022 până în prezent). Din acestea, CE a efectuat rambursări de aproximativ 14,94 miliarde euro: 4,4 miliarde euro de la începutul anului 2022, din care 180 milioane euro în anul 2023.
"Până în prezent, în cadrul exercițiului financiar 2014-2020, nu au fost dezangajate sume aferente programelor operaționale, întrucât valoarea aplicațiilor de plată transmise CE a acoperit necesarul de cheltuieli", a precizat MIPE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial