MyWIZ, secretul contabililor de succes
Marcel Boloș: La revizuirea Cadrului Financiar Multianual al UE trebuie să se intervină „chirurgical”

Marcel Boloș: La revizuirea Cadrului Financiar Multianual al UE trebuie să se intervină „chirurgical”

Telex » Știri 25 mai 2023  

La revizuirea Cadrului Financiar Multianual al UE trebuie să se intervină chirurgical, strict pentru stimularea investițiilor în domeniile prioritare, iar reducerea alocărilor de care statele membre dispun nu poate fi o variantă, consideră ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, citat de Agerpres. Oficialul român s-a întâlnit, miercuri, cu comisarul european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn.

"Proiectele strategice de investiții ale României sunt în siguranță. Este concluzia la care am ajuns după discuția pe care am avut-o cu domnul premier Nicolae Ionel Ciucă alături de domnul Johannes Hahn, comisarul european pentru Buget și Administrație, pe tema revizuirii Cadrului Financiar Multianual al UE (2021-2027). Suntem în acest moment într-o fază de consolidare a sustenabilității finanțelor publice, de reducere a nivelului datoriilor, la care se adaugă efectele crizei generate de războiul de la graniță", a scris pe Facebook ministrul citat.

Marcel Boloș a atenționat, în context, că este o perioadă în care implementarea proiectelor strategice naționale finanțate din fonduri europene nu poate să sufere niciun dezechilibru.

"Să nu uităm că anul acesta Autoritățile de Management vor lansa 80% dintre apelurile pe care le avem planificate pentru bugetul de 46 de miliarde de euro din 2021 - 2027. Tocmai de aceea, am agreat că la revizuire trebuie să se intervină chirurgical, strict pentru stimularea investițiilor în domeniile prioritare. Iar reducerea alocărilor de care statele membre dispun nu poate fi o variantă", a adăugat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.