Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 milioane euro pentru a proteja viețile oamenilor, reduce facturile și crește eficiența energetică
Telex » Știri
ieri, 9:33
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pregătește 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, cu un buget de peste 980 de milioane de euro, a anunțat ministrul de resort, Marcel Boloș, citat de Agerpres. „2025, anul dezvoltării durabile: lansăm apeluri de 980 milioane euro pentru a proteja viețile oamenilor, reduce facturile și crește eficiența energetică în regiune. Ultimii ani ne-au arătat, din păcate, cât de vulnerabili putem fi în fața fenomenelor naturale extreme. Inundațiile, seceta și alunecările de teren au afectat mii de români, punând în pericol vieți și distrugând locuințe și infrastructură. Îmbunătățirea capacității de intervenție în situații de criză este o problemă pe care ne concentrăm în mod deosebit anul acesta. Lucrăm în acest moment la 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, cu un buget de peste 980 de milioane de euro”, a scris ministrul luni pe pagina sa de Facebook.
Astfel, peste 1,35 milioane de români vor beneficia direct de măsuri de protecție împotriva dezastrelor naturale prin crearea de sisteme moderne de monitorizare și alertă în peste 10.000 de localități, astfel încât timpul de reacție să fie redus la mai puțin de 20 de minute.
Pentru a accelera tranziția către energie verde și eficiență energetică, vor fi reabilitate clădiri, pentru reducerea consumului de energie, va fi modernizată infrastructura termică și vor fi conectați sute de mii de oameni la sisteme energetice inteligente, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
„Totodată, vom investi în energie verde și eficiență energetică. Peste 223.000 mp de locuințe și clădiri publice vor fi reabilitate pentru a reduce consumul de energie. Aproximativ 460.000 de utilizatori vor fi conectați la rețele inteligente, iar pierderile din sistemele de distribuție vor fi reduse prin modernizarea infrastructurii”, a subliniat Marcel Boloș.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni