MyWIZ - Business în cloud
Marcel Boloş: Ministerul Fondurilor Europene va finaliza până în martie propunerea privind viitoarele Programe Operaţionale

Marcel Boloș: Ministerul Fondurilor Europene va finaliza până în martie propunerea privind viitoarele Programe Operaționale

Telex » Știri 9 decembrie 2019  

Ministerul Fondurilor Europene va finaliza, până la sfârşitului primului trimestru din 2020, propunerile privind viitoarele Programe Operaţionale din exerciţiul financiar 2021-2027, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloş. Potrivit unui comunicat al instituţiei, citat de Agerpres, Ministerul Fondurilor Europene a găzduit cea de-a 5-a reuniune a Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat (CCMAP), cu participarea ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş şi reprezentanţilor Comisiei Europene - DG AGRI, DG EMPL, DG REGIO şi DG MARE. Au participat, totodată, reprezentanţi a numeroase autorităţi publice centrale, precum Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Tineretului şi Sportului şi alte instituţii relevante.

Principalele teme abordate în cadrul reuniunii au fost legate de stadiul actual de implementare şi de evaluările Acordului de Parteneriat şi a Programelor Operaţionale 2014-2020.

S-a discutat, de asemenea, despre viitorul Politicii de Coeziune, respectiv despre perspectivele 2021-2027. „Obiectivul nostru pentru perioada de programare 2021-2027 este să asigurăm un sistem al managementului fondurilor europene cât mai suplu, cât mai simplu şi cât mai predictibil, pentru a răspunde dezideratului beneficiarului de fonduri europene. Trebuie să avem în vedere, totodată, o schimbare de paradigmă în privinţa alocării resursei financiare viitoare şi să o chibzuim cât putem de bine”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, citat în comunicat.

Oficialul MFE a punctat importanţa deosebită a resursei umane pentru viitor, în contextul nevoii reducerii sărăciei şi riscului de abandon şcolar. „Îi asigur pe partenerii noştri de la Comisia Europeană că suntem perfect conştienţi că resursa umană înseamnă viitorul UE şi, implicit, al României. Avem în vedere cel puţin două direcţii în acest sens - găsirea unei modalităţi de a continua ciclul educaţional şi integrarea acestuia în cel de business, de antreprenoriat, precum şi integrarea socială a beneficiarilor. Dincolo de îndeplinirea unor indicatori, trebuie să privim mai mult la impactul concret al măsurilor de finanţare propuse”, a continuat el.

Un alt obiectiv anunţat de ministrul Marcel Boloş este finalizarea, până la sfârşitului primului trimestru din 2020, a propunerii privind următoarele Programe Operaţionale. „Astfel vom putea ca, imediat după aprobarea regulamentului financiar al Comisiei Europene, să avem deja conturată o primă propunere privind Programele viitoare şi să creăm premisele unui start pozitiv, cu sprijinul Comisiei Europene”, a susţinut ministrul.

Echipa tehnică a MFE şi reprezentanţii Comisiei au prezentat, la rândul lor, câte o retrospectivă în ceea ce priveşte implementarea actualei perioade de programare.

Comisia Europeană a apreciat rezultatele României în ceea ce priveşte rata de contractare, care, pentru anumite Programe Operaţionale depăşeşte 100%. Reprezentanţii CE au semnalat importanţa transmiterii de către autorităţile române, până la finalul acestui an, a tuturor cheltuielilor realizate. Au atras atenţia asupra nevoii intensificării eforturilor în privinţa anumitor axe prioritare cu ţinte atinse la un nivel mai redus.

Concluzia generală a reuniunii a fost aceea că România se menţine în media europeană în ceea ce priveşte stadiul implementării şi că anul 2020 va fi unul important, îndeosebi pentru sprijinirea beneficiarilor.

Pentru ţara noastră, alocarea financiară aferentă perioadei 2021-2027 va fi cu 8% mai mare faţă de actuala perioadă de programare. România va avea astfel la dispoziţie 30,6 miliarde euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.