Marcel Boloș: MIPE contribuie decisiv la sprijinirea IMM-urilor prin instrumente de finanțare
Telex » Știri 7 decembrie 2022
O pondere de 99% dintre IMM-urile din România sunt capital românesc, iar din această perspectivă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) contribuie decisiv la ceea ce înseamnă instrumentele de finanțare în plină perioadă de criză pentru sprijinirea acestor afaceri, a declarat, la o dezbatere de specialitate, ministrul de resort, Marcel Boloș, citat de Agerpres. "99% din IMM-urile din România sunt capital românesc, iar din această perspectivă Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene contribuie decisiv la ceea ce înseamnă instrumentele de finanțare în plină perioadă de criză pentru sprijinirea IMM-urilor. Și dacă în Planul Național de Redresare și Reziliență avem un capitol dedicat în exclusivitate instrumentelor financiare și un buget generos, de 1,2 miliarde de euro, pentru instrumentele financiare, în Politica de Coeziune am lucrat și lucrăm în continuare cu granturile pentru capital de lucru, pe de o parte, și, pe de altă parte, cu granturile pentru investiții. Aici avem și o componentă de cofinanțare. Sunt bucuros că, în acest parteneriat al nostru, MIPE cu sistemul bancar, am găsit înțelegere și deschidere și lucrăm foarte bine în acest parteneriat cu o serie de instituții bancare de seamă din sistemul bancar românesc, astfel încât toate aceste programe pe care le avem la finanțare să poată să fie duse la bun sfârșit", a subliniat Marcel Boloș.
Ministrul Fondurilor Europene a punctat faptul că ar trebui creat un parteneriat cu fondurile private de investiții, în vederea dezvoltării de investiții. "(...) am avut discuții cu domnul ministru al Finanțelor și din această perspectivă am găsit susținere, pentru ca atât banii din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru instrumente financiare de tip private equity să fie apoi cumva găsit un fel de 'parteneriat' cu fondurile de investiții private, încât ușor-ușor pentru mediul de afaceri să deschidem această perspectivă care cred eu că este una foarte inovativă și nouă. Încă n-avem o astfel de piață dezvoltată în România și bugetul pe care îl avem în PNRR pentru investiții de tip private equity este de 400 milioane de euro. Practic, suntem într-un moment de răscruce din această perspectivă și sper ca într-un final mecanismele noastre instituționale și financiare să poată fi gândite, astfel încât oportunitatea și începutul modernizării și utilizării de instrumente financiare moderne în România să fie unul făcut cu dreptul și să putem mai apoi să multiplicăm la scară națională pentru o creștere economică sănătoasă", a afirmat Marcel Boloș.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial